Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

ROCHARGE 2023, ZIUA 9 – Nissan Ariya

Nissan Ariya e un mix: are câte ceva de la toate mașinile pe care le-am condus în turul #ROCHARGE by Vitesco Technologies. Este o prezență aparte, design-ul exterior mi-a plăcut tare mult, nu are nimic comun, nu e o mașină care se pierde în trafic. Bine, poate o ajută și culoarea. La prima vedere surprinde, dacă te gândești la ce știai dinainte despre Nissan: automobile anoste, unele chiar timide, fără să iasă cumva în evidență.

La interior, Ariya e o combinație ciudată de vechi și nou: instrumentarul de bord mi s-a părut basic, la fel și forma volanului. Dar ăsta nu e deloc un lucru rău. Cred că a fost singura mașină din tur la care am găsit din prima tot: procentajul bateriei, consumul, conectarea telefonului etc. Materialul fin care îmbracă bordul mi-a adus aminte de Lexus RZ, moale și plăcut la atingere. Iar imitația de lemn de pe consola centrală am apreciat-o pentru că nu rămân amprente.

Interiorul e foarte aerisit, poate și datorită faptului că poți glisa cotiera centrală, la fel cum glisezi scaunul ca să stai confortabil. Aici apare, însă, un disconfort: dacă-ți așezi coatele relaxat, nu vor sta la aceeași înălțime, cotiera de pe ușă e semnificativ mai jos decât cea centrală. Am râs când am observat, dar poate deveni deranjant, dacă mergi zilnic cu ea.

Cât poate? Cât să nu te grăbești foarte tare: 242 CP, 300 Nm.

Iar la capitolul autonomie, surpriză plăcută! Mergi și vezi că scade greu procentajul din baterie. O încărcare completă ar trebui să ajungă 531 de km.

CONCLUZII

Nota: