Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

KIA Sportage facelift ajunge în Europa

KIA Sportage facelift ajunge în Europa

Cu peste 7 milioane de exemplare vândute la nivel mondial de la lansarea primei generații, KIA Sportage este cel mai bine vândut model al coreenilor, iar acum varianta facelift a ultimei generații își va face în sfârșit debutul și pe piața din Europa, unde va fi și produsă, în Slovacia.

Cum este diferită KIA Sportage în Europa?

Pentru cei dintre voi care nu sunteți la curent cu ce au mai facut coreenii între timp, trebuie să știți că faceliftul actualei generații de KIA Sportage a fost prezentat oficial anul trecut, în 2024.  Totuși, atunci discutam despre varianta destinată piețelor din afara Europei, în timp ce la momentul actual vom vorbi despre versiunea pe care o vom vedea pe străzile noastre.

Probabil vă așteptați la un număr semnificativ de diferențe între varianta europeană și cele destinate altor piețe, nu-i așa? De data aceasta, nu! Conform informațiilor de la KIA, singura diferență este că varianta pentru Europa va avea un ampatament mai scurt.

Cum arată faceliftul lui KIA Sportage?

În primul rând, faceliftul aplicat lui KIA Sportage aduce cu sine niște modificări de ordin estetic. Mai exact, designul exterior este unul ușor revizuit, conform limbajului pe care coreenii îl numesc „Opposites United”.

Ce ar trebui să însemne asta? Pe scurt, este vorba despre o îmbinare a unor suprafețe netede cu a muchiilor ascuțite, scopul fiind acela de a crea o imagine mai impunătoare unui model care este destinat „explorării urbane și aventurilor în off-road”, conform celor de la KIA.

Acest detaliu fiind clarificat, concret, noua KIA Sportage are o parte frontală redesenată, cu o grilă nouă și niște faruri LED care au niște muchii foarte ascuțite. Pe partea laterală, pot fi observate niște protecții ale aripilor vospite într-o culoare contrastantă, iar jantele pot fi comandate în 3 dimensiuni diferite, de 17, 18 sau 19 inch.

În partea din spate, tema nouă de design se continuă, desenul angular al stopurilor îmbinându-se cu suprafețele plane ale portbagajului și al aripilor spate. Apropo, nici urmă de vreo imitație de țeavă de eșapament aici!

Ce este nou la interior?

La o primă vedere, designul este unul în continuare simplu, cel mai interesant element de aici fiind, probabil, volanul nou care este acum în două spițe.

Atât sistemul de infotainment, cât și instrumentarul de bord digital sunt alăturate într-un singur display, împărțit în două zone cu diagonale de câte 12.3 inch. De asemenea, la bordul lui Sportage poate fi regăsit și un head-up display de 10 inch.

Sistemul de infotainment beneficiază de funcțiile Apple CarPlay și Android Auto, iar prin intermediul funcției KIA Connect, se pot accesa diverse funcției ale mașinii cu ajutorul unui smartphone. Printre acestea se numără încuierea și descuierea mașinii sau planificarea traseelor.

Tot pe ecranul sistemului de infotainment pot fi afișate și imaginile provenite de la un sistem de camere de 360 de grade, pentru a oferi o privire de ansamblu asupra lui Sportage. Comenzile sistemului de climatizare sunt plasate sub ecranul sistemului de infotainment și sunt alcătuite dintr-o combinație de butoane fizice și elemente de tip touch. Sportage poate fi comandat inclusiv cu un sistem de sonorizare Harmann Kardon.

În mod evident, toate sistemele de asistență precum frânarea automată de urgență, pilotul automat adaptiv și asistentul pentru păstrarea benzii sunt disponibile la bordul lui Sportage.

La interiorul lui Sportage este folosită și microfibră Dinamica pentru scaune, dar și pentru fețele de ușă, iar în echipările mai bogate poate fi comandată inclusiv o tapițerie care folosește o combinație de Alcantara și piele artificială.

Portbagajul are un volum de 587 de litri, care poate fi extins până la 1776 de litri, în cazul în care sunt rabatate banchetele.

Ce motorizări va avea KIA Sportage facelift?

Oferta de sisteme de propulsie în cazul lui KIA Sportage rămâne una restrânsă, fiind disponibile doar două variante, după cum urmează:

Când va intra la vânzare KIA Sportage facelift în Europa?

Conform datelor celor de la KIA, faceliftul lui Sportage va ajunge în showroomuri undeva în perioada celui de-al treilea trimestru al anului 2025, urmând ca și prețurile să fie anunțate în aceeași perioadă.

AUTOR:

TAGS:

reclama