Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Test Drive Ford Puma 2020 [VIDEO]

Nu sunt adeptul păstrării unor idei învechite, doar de dragul melancoliei și al vremurilor apuse, așa că am fost cu adevărat curios să văd ce poate face noul Ford Puma în contextul auto cotidian. În vreme ce micul coupe din anii ‘90 participa la raliuri și se lăuda cu un motor de turație înaltă dezvoltat alături de cei de la Yamaha, actualul crossover promite cumpărătorilor o experiență de condus sportivă, în ciuda motoarelor de capacitate mică. E greu să ai încredere în motoarele cu 3 cilindri și turbină, dar dacă este un producător care are o rețetă bine pusă la punct, cu siguranță Ford este acela. Am renunțat la a mai număra de câte ori motorul EcoBoost de un litru a câștigat titlul de “Motorul Anului”, și mi-am permis să fiu plăcut surprins de unitatea de 125 cai putere din mașina mea de testdrive. Am descoperit un motor pe benzină în trei cilindri ce refuză să vibreze, chiar și atunci când sistemul Start Stop îl readuce la viață după o oprire îndelungată la semafor.

Lucrul ce m-a făcut cu adevărat să realizez că Puma este un model distinct într-o mare de CUV-uri a fost agilitatea și precizia acestui șasiu. Direcția refuză să aibă punct mort, astfel că mașina reacționează odată cu tine, făcându-te să vrei să îi explorezi limitele. În ciuda șasiului agil, confortul nu a fost sacrificat, iar liniile de tramvai din oraș nu reprezintă un obstacol insurmontabil. Garda la sol generoasă permite parcarea pe borduri, iar habitaclul cu materiale plăcute pe zonele principale de atingere îți permite să imprimi mașinii propria ta personalitate. Deși bancheta spate nu este foarte generoasă, portbagajul cu siguranță te va îmbia să mergi alături de Ford Puma la mare sau la munte, bucurându-te de destinație, dar și de drumul până acolo în acest model.

carvertical VIN

CONCLUZII

Nota:

Galerie foto Facebook