Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Suzuki Swift s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare

Suzuki Swift s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare

O nouă zi, o nouă aniversare: cei de la Suzuki au anunțat că bine-cunoscutul model compact Swift s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare de la lansarea sa din 2004. Obiectivul a fost atins în luna iulie a anului 2025, iar japonezii spun că vor să continue cu modelul, având în vedere popularitatea acestuia.

Suzuki Swift: Un scurt istoric

Suzuki Swift din a doua generație. Foto: Bene Riobó, Suzuki Swift GLX (rear), CC BY-SA 4.0

În primul rând, trebuie să clarific următorul aspect: aici nu este vorba și despre primele două generații originale ale lui Suzuki Swift, care au fost produse între anii 1984 – 1988, respectiv 1988 – 2003.

De fapt, aceste două modele se numeau Cultus pe piața domestică din Japonia, urmând ca ele să fie denumite Swift pe alte piețe pe care au fost vândute ulterior. Aceste modele au primite și alte denumiri, dar probabil că cea mai relevantă pentru noi este Swift, având în vedere faptul că această mașină a fost asamblată la uzina Suzuki din Ungaria până în anul 2003.

Revenind la modelele Swift care s-au fabricat începând din 2004, acesta a jucat încă de la lansare un rol strategic în gama producătorului japonez. Acesta a fost primul model Suzuki care a fost produs aproape simultan în patru țări diferite.

Totodată, Suzuki Swift a fost fabricat în țări precum Japonia, Ungaria, China, India, Pakistan și chiar și Ghana. Cea mai mare popularitate a acestui model a fost înregistrată în India, unde au fost vândute aproximativ 60% dintre cele 10 milioane de exemplare fabricate până în iulie 2025.

Suzuki Swift este un model popular și în Europa, unde s-au vândut aproximativ 14% dintre cele 10 milioane de exemplare vândute la nivel mondial, iar pe piața din Japonia acesta a înregistrat aproximativ 8%.

AUTOR:

TAGS:

reclama