În finalul anului 2016, un juriu alcătuit din nu mai puţin de 73 de jurnalişti specialişti din toate colţurile lumii s-au reunit pentru a evalua şi selecta lista finaliştilor nominalizați la câștigarea titlului de Mașina Anului În Lume, ediția 2017 (WCOTY 2017). WCOTY este unul din cele mai prestigioase trofee ce se acordă în industria auto la nivel mondial iar anul acesta între finaliști s-a calificat și modelul SsangYong XLV.
Este XLV în masură să convingă juraţii de la WCOTY 2017 ca merită titlul râvnit ? Vom mai aştepta până la Salonul Auto de la Geneva unde se va anunţa lista celor 3 favoriţi la câștigarea trofeului. Ştim sigur însă că titlul de Best Family Car of the Year 2017 a fost deja atribuit de către Clubul Auto VAB din Belgia modelului SsangYong XLV.
După o perioadă de căutări, SsangYong îşi adună rândurile şi sub conducerea şi finanţarea celor de la Mahindra, care au preluat şi designerul italian Pinninfarina, cu infuzia de tehnologie nemţească de la Mercedes, intră intr-o nouă perioadă.
Producătorul coreean şi-a extins gama de motorizări cu noi motoare economice de 1,6 litri, segment de maxim interes astăzi, exact zona în care familia de azi caută să-şi cumpere o maşină de familie. La interior, noul XLV are habitaclul conceput având în centrul atenţiei familia. Scaunele pot fi încălzite atât în faţă cât şi în spate, portbagajul este enorm şi are 720 litri fără bancheta rabatată, una din cele mai valori din segmentul B-SUV. Pentru siguranţa pasagerilor, juriul poate aprecia cele 7 airbaguri disponibile, dotare mai rară în acest segment de preţ, saşiul cu oţel cu bor ultra-rezistent, sistemele de frânare de urgenţă automată sau sistemul de tracţiune integrală 4×4 nepermanent, blocabil în raport de 50%-50% pe cele două punți.
Şoferul şi pasagerul din faţă se delectează în scaune fantastice, caştigătoare ale premiului de ergonomie din Coreea în 2015, volan încălzit, poate alege o transmisie automată japoneză Aisin în 6 trepte, coloană de direcţie reglabilă cu 3 moduri de funcţionare Sport-Normal-Comfort, sistem de climatizare cu 3 memorii presetabilă sau navigaţie Tom-Tom. Şi lista continuă.
La începutul anului 2017, juriul a trecut la testarea individuală a fiecărui model în parte, participând la test-drive-uri în urma cărora se vor decide caştigătorii şi se vor decerna mult râvnitele titluri de Maşina Anului 2017 în lume.