Dezmembrările auto reprezintă una din cele întâlnite activități din România dar și din străinătate, grație numărărului tot mai mare de mașini prezente pe străzile din întreaga lume. Atunci când cumpărăm un autovehicul nou, suntem obligați să achiziționăm piese auto noi, de origine, și sa efectuăm reparațiile într-un service autorizat, pentru a putea beneficia de garanție.
Însă odată cu trecerea timpului mașina își pierde din valoare iar reparațiile efectuate în condițiile de mai sus nu mai sunt rentabile. În aceste situație apelăm cel mai adesea la o firmă de dezmembrări auto.
Parcurile de dezmembrări achiziționează mașini vechi, abandonate sau avariate și valorifică componentele în stare de funcționare, de la elemente de caroserie la piese mecanice sau electrice.
Procesul de dezmembrare începe cu colectarea tuturor lichidelor, combustibili sau uleiuri, ce sunt refolosite sau depozitate conform normelor în vigoare.
După finalizarea acestei etape începe demontarea efectivă a mașinii, care poate dura doar câteva ore, timp în care sunt scoase motorul, transmisia, sistemele de frânare, suspensie și direcție, climatizarea, elementele de caroserie și elementele interioare.
De cele mai multe ori singurele piese auto ce nu sunt reutilizate sunt elementele deteriorate, plafonul și podeaua mașinii, acestea fiind ulterior reciclate.
Toate componentele sunt depozitate după criterii bine stabilite, astfel încât să poată fi găsite ușor în momentul în care sunt solicitate de către un client.
Firmele de dezmembrări mai au posibilitatea de a achiziționa piese auto demontate deja de către companii de dezmembrări din străinătate, sau pot opta pentru importul a unei păți din mașină, de cele mai multe ori partea frontală, din care se pot recupera cele mai multe piese.
Întrun final restul materialelor, piese auto, elemente de caroserie sau chiar anvelope, cele care nu pot fi reutilizate, ajung să fie date la Remat, acolo unde sunt reciclate pentru a deveni componente noi.
În cazuri mai rare, există firme care nu dezasamblează mașinile imediat ce ajung în curtea lor, demontarea pieselor făcându-se doar la cererea unui client. Această metodă prezintă dezavantaje atât pentru compania de dezmembrări, care pierde mult spațiu cu depozitarea automobilelor întregi, cât și pentru viitori clienți, care pot găsi piese deteriorate din pricina intemperiilor.