Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Cristian Milea este noul director Audi România

Cristian Milea este noul director Audi România

Familiei Audi i s-a alăturat un nou membru: Cristian Milea este noul director de marcă. Cu o experiență multinațională de peste 20 de ani în funcții de conducere și cunoștințe extinse în domeniul auto românesc, Cristian Milea este este mai mult decât potrivit pentru noua funcție în cadrul Porsche România.

Cu studii în mecanică și economie, dar și de antreprenoriat și administrarea afacerilor, Cristian Milea a ocupat de-a lungul timpului funcții importante în mediul auto românesc.

În anul 2000, Cristian Milea a devenit Manager Rețea Dealeri, în cadrul companiei Autoitalia SRL România, ocupând această poziție până în anul 2012.

Următorii 8 ani, acesta a ocupat poziția de director pentru România la Opel Southeast Europe LLC, până în prezent.

Conform datelor formale, Cristian Milea este membru al Comitetului Director APIA din 2009, iar din aprilie 2019 acesta a devenit președinte APIA.

“Având o experiență îndelungată în acest domeniu, am asistat la multe schimbări majore în cadrul sectorului auto și am înțeles cât de important este să ții pasul cu progresul tehnic și noutățile tehnologiei. Însă adevărata provocare intervine atunci când nu vrei doar să urmărești trendurile, ci vrei să le impui și să inovezi. În ceea ce privește domeniul auto, Audi este una din mărcile de top ale segmentului premium, impunând constant noi standarde, greu de atins. Personal, voi continua acest drum al brand-ului, privind tot timpul spre viitor și urmărind o viziune caracterizată de inovație și progres.”

Ceea ce Cristian Milea și marca Audi au în comun este pasiunea pentru acest domeniu și motivația de a transforma visele în realitate. Inovația și consecvența sunt ceea ce definesc brand-ul Audi și îl mențin în topul preferințelor tuturor iubitorilor de mașini.

De mentionat ca in cadrul conferintei a intervenit si dnul Brent Valmar, general manager Porsche Romania, care ne-a prezentat cateva cifre din anul 2020. Chiar daca este pandemie iar compania s-a confruntat cu probleme serioase in perioada februarie – mai inregistrand o scadere a vanzarilor de peste 50%, anul 2020 a depasit anul anterior inregistrand o cota de piata de 22.9% (20.3% anul 2019) si s-au vandut peste 29.000 de masini dintre care 25.000 reprezentand marcile de volum in Romania, respectiv Volkswagen si Skoda.