0

Noutatile BMW la Salonul Auto de la Geneva 2015

Cu ocazia Salonului Internaţional Auto de la Geneva, care va avea loc în perioada 5-15 martie 2015, BMW va prezenta două premiere mondiale: BMW Seria 2 Gran Tourer, care oferă spaţiu pentru până la şapte persoane, şi noul model compact BMW Seria 1. Totodată, BMW M4 MotoGP Safety Car demonstrează cum se poate mări puterea motorului prin utilizarea eficientă a unui sistem inovator de injecţie cu apă – care conduce, în acelaşi timp, la scăderea consumului şi a emisiilor sub sarcină maximă. De asemenea, va fi prezentată şi o serie de servicii suplimentare inovatoare, legate de modelele BMW i, precum şi „myKIDIO”, un nou concept de entertainment în automobil pentru copii.

BMW Seria 1 – gamă vândută în aproape două milioane de automobile până la acest moment – vine cu o imagine mai atractivă, mai sportivă şi mai eficientă sub forma celei mai noi generaţii, completată cu numeroase modificări de design ale părţii frontale şi a celei spate atât la versiunea cu trei uşi, cât şi la cea cu cinci uşi. Noua gamă de motoare pe benzină şi diesel – din cea mai nouă generaţie -, care dispune de măsuri suplimentare de reducere a consumului şi emisiilor, face ca noul BMW Seria 1 să poată oferi clienţilor surse noi şi eficiente de putere. BMW 116d EfficientDynamics Edition, propulsat de un motor cu trei cilindri ce oferă 85 kW/116 CP, reuşeşte un consum mediu de 3,4 l/100 km şi emisii CO2 de 89 g/km în ciclul de testare EU, ceea ce îl face să fie cel mai eficient model din gama BMW.

BMW Seria 2 Gran Tourer face ca BMW să creeze încă o dată un segment nou de automobile. Caracteristica principală este nivelul impresionant de spaţiu dacă ţinem cont de dimensiunile sale compacte. Acesta este primul model din segmentul premium al clasei compacte în care sunt şapte locuri, dispuse pe trei rânduri – alături de portbagajul cu dimensiuni generoase şi utilizare variabilă. Toate acestea permit ca BMW Seria 2 Gran Tourer să îndeplinească cerinţele de mobilitate ale familiilor tinere şi oferă – datorită celor cinci motoare turbo nou dezvoltate, cu puteri cuprinse între 85 kW/116 CP şi 141 kW/192 CP, şi pachetului BMW EfficientDynamics – o dinamică sportivă combinată cu o eficienţă remarcabilă şi cele mai mici emisii CO2 din segment.

BMW M4 Coupé va fi şi de această dată liderul flotei Safety Car în sezonul 2015 din MotoGP. Prin aceasta, coupé-ul de înaltă performanţă de la BMW M GmbH va fi şi un deschizător de drum pentru tehnologii şi inovaţii datorită sistemului inovator de injecţie cu apă, care a fost conceput să ofere motorului un plus de performanţe. Această tehnologie de pionierat permite, de asemenea, un nivel excelent al eficienţei, chiar şi sub sarcină maximă, cu beneficii reale în privinţa consumului şi emisiilor. Sistemul de injecţie cu apă subliniază încă o dată anii de experienţă pe care BMW M GmbH i-a acumulat în motorsport şi cunoştinţele vaste în dezvoltarea motoarelor puternice. În acelaşi timp, automobilul oferă imaginea clară a unui automobil M care promite ca foarte curând să impună noi standarde de performanţă, exclusivitate şi personalizare.

După lansarea cu succes a modelului electric BMW i3 şi a automobilului sport hybrid plug-in BMW i8, BMW i extinde gama sa de servicii ce pun accentul pe fiecare aspect al mobilităţii electrice şi lansează aceste servicii la nivel internaţional. Cu BMW i3 şi BMW i8, BMW i oferă clienţilor nu doar o selecţie de automobile electrice, ci şi produse complementare de anvergură, în cadrul programului 360° ELECTRIC, astfel încât automobilele să fie utilizate pe termen lung. De exemplu, ChargeNow este un serviciu de taxare şi plată care se bucură de o expansiune constantă – datorită adăugării de noi puncte de încărcare rapidă – şi care suportă roaming internaţional. Conducătorii modelelor BMW i, care depinde un loc permanent de parcare cu facilitate de încărcare, vor găsi o soluţie potrivită în ParkNow LongTerm, în timp ce ParkNow – serviciu bazat pe website şi aplicaţie – ajută conducătorii să găsească un loc de parcare atunci când au nevoie, în timp ce se deplasează. ParkNow oferă locuri de parcare în sute de oraşe din America de Nord şi poate filtra rezultatele căutării în funcţie de preţ, distanţă şi disponibilitatea serviciilor precum staţii de încărcare şi spălătorii auto. DriveNow oferă opţiuni de car-sharing pentru peste 390.000 de clienţi înregistraţi în SUA şi Europa, iar o nouă lansare internaţională este pregătită pentru viitorul apropiat. În cele din urmă, proiectele „second-life” din SUA, Germania şi China permit ca acumulatorii litiu-ion de la automobilele BMW i să fie utilizaţi ca dispozitive staţionare de stocare a energiei după încheierea ciclului de viaţă în automobil.

Caracterul exclusivist al automobilului sport hybrid plug-in BMW i8 va fi evidenţiat suplimentar în martie 2015 printr-o gamă extinsă de echipamente standard şi opţiuni noi pentru aspectul interior. Acum, specificaţia standard pentru BMW i8 include programul Pure Impulse Experience, care cuprinde accesul la programe de life-style excluisve în domeniul culturii, designului, călătoriilor şi gastronomiei în conformitate cu abordarea „next premium”, deopotrivă progresivă şi sustenabilă, a mărcii BMW i.

Acum, călătoriile lungi promit să fie mai degrabă o plăcere decât un chin pentru copii datoriră noii aplicaţii „myKIDIO” (disponibilă iniţial doar în Germania). În premieră, aplicaţia este disponibilă în formă complet integrată la BMW Seria 2 Gran Tourer şi oferă acces la conţinut precum seriale TV, filme, cărţi audio şi jocuri audio pe tablete (precum Apple iPad). Poate fi gestionată convenabil şi în siguranţă prin controlerul iDrive Controller şi Control Display, imediat ce dispozitivul mobil a fost conectat la automobil. Ulterior, aplicaţia „myKIDIO” permite adulţilor să navigheze prin programele potrivite vârstei, să le aprobe şi să le monitorizeze pe tabletele conectate. Aceasta face ca drumurile lungi să fie o experienţă plăcută şi pentru copii. În orice moment adulţii pot urmării prin intermediul monitorului de control ce vizionează copiii, în timp ce copiii de pe locurile din spate pot accesa informaţii despre călătorie (precum timpul de sosire, autonomia sau temperatura exterioară) într-o manieră distractivă şi simplă prin monitorul de călătorii „BMW Kids Cockpit”.

Despre autor:

Sunt de profesie economist si in timpul liber tatic, deci nicio legatura cu industria auto. Dar pentru ca inca din copilarie iubesc masinile, in 2012 am pornit proiectul eblogAUTO.ro.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Cîmpurile obligatorii sunt marcate. *