0

Noul Porsche Panamera Turbo S E-Hybrid

Noul Panamera Turbo S E-Hybrid reprezintă o premieră pentru constructorul auto german – pentru prima dată, un model hibrid cu alimentare electrică va fi nava amiral a unei game de modele Porsche. Motorul V8 de 4 l de pe Panamera Turbo este combinat cu un motor electric, generând o putere totală a sistemului de 680 CP și fiind capabil să o livreze de o manieră uimitoare: chiar și atunci când mașina este puțin peste turația de relanti, Panamera Turbo generează un cuplu de 850 Nm, care se traduce printr-o accelerare de la 0 la 100 km/h în 3,4 secunde și o viteză maximă de 310 km/h. Schema de accelerare a sistemului cu tracțiune integrală Panamera este cea utilizată în cazul supercarului sport 918 Spyder. Consumul este în conformitate cu reglementările New European Driving Cycle (NEDC), de 2,9 l/100 km, iar noul Panamera Turbo poate parcurge, în regim 100% electric, o distanță de până la 50 km. Panamera Turbo S E-Hybrid subliniază importanța pe care electromobilitatea o are la Porsche.

Motorul electric este alimentat cu energie cu ajutorul unei baterii litiu-ion, răcită cu lichid, cu o capacitate energetică de 14,1 kWh. Bateria de mare capacitate, integrată în partea din spate a automobilului, se încarcă complet în șase ore, cu 10 A, la o sursă de alimentare de 230-V. Dacă Panamera utilizează încărcătorul opțional de 7,2-kW de pe bord și o sursă de alimentare de 230-V, cu 32 A, în loc de încărcătorul standard de 3,6-kW, bateria se va încărca complet în doar 2,4 ore. Procesul de încărcare a bateriei poate fi demarat folosind un timer via Porsche Communication Management (PCM) sau prin aplicația Porsche Connect (pentru smartphone-uri și Apple Watch). În plus, Panamera Turbo S E-Hybrid este dotat cu sistem de climatizare auxiliar, pentru a asigura confortul termic în compartimentul pasagerilor chiar și pe durata încărcării bateriei.

Noua navă amiral a celei de-a doua generații Panamera va fi lansată pe piața europeană în iulie 2017, urmând ca pe celelalte piețe să se lanseze în a doua jumătate a acestui an. Panamera Turbo S E-Hybrid va avea premiera mondială la Salonul Auto de la Geneva (7-19 martie 2017). Încă de la început, noul Gran Turismo în patru uși va fi disponibil și într-o versiune Executive, cu un ampatament alungit cu 150 milimetri.

Parte din echiparea standard a noului Panamera Turbo S E-Hybrid sunt și sistemul de frânare Porsche Ceramic Composite Brake (PCCB), Porsche Dynamic Chassis Control Sport (PDCC Sport), incluzând Porsche Torque Vectoring Plus (PTV Plus), sistemul de direcție Power Steering Plus și jantele din aliaj de 21 de inci, cu design 911 Turbo. Pachetul standard include și sistem de climatizare auxiliar, elemente aerodinamice adaptive și suspensie pneumatica cu perne de aer cu trei camere, ce include Porsche Active Suspension Management (PASM). Versiunea cu ampatament alungit este echipată în standard cu sistem de direcție pe puntea spate.

În România, prețurile pentru Panamera Turbo S E-Hybrid încep de la 161.483 EUR fără TVA, iar pentru Panamera Turbo S E-Hybrid Executive, de la 172.882 EUR fără TVA.

Despre autor:

Sunt de profesie economist si in timpul liber tatic, deci nicio legatura cu industria auto. Dar pentru ca inca copilarie iubesc masinile, in 2012 am pornit proiectul eblogAUTO.ro.

Articole Similare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Cîmpurile obligatorii sunt marcate. *