Închide
Photo of 3 cats
Închide
Photo of 3 cats
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Photo of 3 cats
Noul Peugeot e-Expert

Noul Peugeot e-Expert

Noul e-Expert PEUGEOT va oferi:
▪ 2 niveluri de autonomie, până la 330 de km (WLTP)
▪ 3 versiuni de lungime,
▪ Capacitate de remorcare de până la 1.000 kg și sarcină utilă de până la 1.275 kg,
▪ Volum de încărcare identic cu versiunea cu motor termic.

Din prisma faptului că aproape 80% dintre șoferii de vehicule comerciale conduc în medie mai puțin de 200 de km pe zi, o versiune electrică pentru PEUGEOT Expert este o alegere evidentă, aceasta fiind motivată și de accesul cu tot mai multe restricții în centrele orașului – în multe dintre ele fiind permise doar vehiculele 100% electrice. Noua versiune a păstrat avantajele PEUGEOT Expert, inclusiv versiunea de lungime Compact, unică în acest segment și potrivită în special pentru străzile înguste și pentru centrele aglomerate ale orașelor.

Bazat pe platforma modulară multi-energie EMP2 (Efficient Modular Platform),PEUGEOT e-Expert oferă un motor 100% electric cu o putere maximă de 100 kW și un cuplu maxim de 260 Nm disponibil încă de la pornire pentru o reactivitate imediată, fără vibrații, zgomot, fără schimbări de trepte de viteză, fără miros și, desigur, fără emisii de CO2. Trenul de rulare electrică este similar cu cel utilizat de noile PEUGEOT e-208 și SUV PEUGEOT e-2008, fiind însă modificată cutia de viteze, care este mai scurtă pentru a îndeplini constrângerile de capacitatea de încărcare a vehiculelor comerciale.

Performanțele (în modul POWER) sunt următoarele (date aflate sub rezerva omologării):
▪ Viteza maximă este de 130 km/h
▪ Accelerația de la 0 la 100 km/h se face în 13,1 s
▪ 1000 m cu start de pe loc se parcurg în 35,8 s
▪ Accelerația de la 80 la 120 de km/h se face în 12,1 s

Noul PEUGEOT e-Expert este primul vehicul electric PEUGEOT care oferă posibilitatea alegerii valorii de autonomie, în funcție de necesități, ca rezultat al alegerii capacității bateriilor litiu-ion – 50 kWh sau 75 kWh. Versiunile (Compact, Standard și Lung) disponibile cu bateria de 50 kWh permit o autonomie de până la 230 de km, conform protocolului de certificare WLTP (Worldwide Harmonized Vehicle Test Procedures). Versiunile Standard și Lung pot fi de asemenea echipate cu o baterie de 75 kWh și pot oferi o autonomie de până la 330 de km, conform aceluiași protocol de certificare. Conectată la circuitul de transfer de căldură al habitaclului, reglarea termică a bateriei permite reîncărcare rapidă, o autonomie optimizată și o durată de viață sporită. Două tipuri de încărcătoare de bord sunt disponibile pentru a se potrivi tuturor tipurilor de utilizare și tuturor soluțiilor de încărcare ale clienților: un încărcător monofazat de 7,4 kW (dotare standard) și un încărcător trifazat de 11 kW (dotare opțională).

Capacitatea de remorcare rămâne aceeași, cu posibilitatea de a remorca o sarcină de până la 1.000 de kg. Volumul util este aceleași cu cel oferit de variantele cu motor termic, sarcina utilă fiind adaptată la motorul 100% electric (până la 1.275 kg).

Photo of 3 cats
Photo of 3 cats