Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Noua Mazda 6e: între clasic și modern

În ultimii ani, Mazda 6 a fost un model apreciat din diverse motive, dar principalele laude aduse atât de către jurnaliști, dar și de către clienți au fost cele legate de abordarea clasică a japonezilor în ceea ce privește concepția unui automobil. Motoare aspirate natural, butoane fizice, interior neaglomerat cu diverse artificii de design, exterior cu linii cât se poate de clasice – aceasta a fost rețeta de succes a Mazdei 6.

Totuși, trăim într-o lume care se află într-o constantă schimbare și în care oamenii vor mereu să vadă un progres tehnologic. Aș putea afirma că trăim într-o perioadă de tranziție a automobilului așa cum îl știam până acum și că ne vom îndepărta încet de valorile clasice.

Iar acum, să trecem la subiectul principal al acestui articol, și anume, noua Mazda 6e, înlocuitorul 100% electric al Mazdei 6 așa cum o știam până acum.

Oricine e la curent cu lumea auto din ultimii ani, probabil a observat că cei de la Mazda par să acționeze mereu împotriva tendințelor celorlalți producători. Când unii au trecut la motoare cu cilindree mai mică, Mazda a făcut opusul. Supraalimentare cu turbocompresor? Mai rar la Mazda. Când unii s-au grăbit să lanseze modele cu sisteme de propulsie electrice, Mazda a spus „încă nu!”. Deși au avut o încercare de a oferi în gamă un model electric, MX-30, acesta a fost criticat, în primul rând, pentru autonomia mică, motiv pentru care acesta a și fost disponibil ulterior ca și plug-in hybrid.

La 5 ani după MX-30, Mazda revine cu o nouă abordare în ceea ce privește un model complet electric, dar acum în forma unui liftback. Din nou, într-o eră în care crossoverele și SUV-urile sunt la cea mai mare căutare, japonezii merg împotriva curentului.

La o primă vedere, nu pot afirma decât următorul lucru despre Mazda 6e: arată excelent! Una dintre principalele critici pe care oamenii o aduc mereu modelelor electrice este că arată prea diferit față de un autoturism clasic. În cazul Mazdei 6e, nu cred că putem vorbi despre asta. Abordarea este una clasică, cu linii clare, fără vreun artificiu de design care să inducă vreun futurism inutil. Partea din față este dominată de niște faruri subțiri și de o grilă de mari dimensiuni. LED-urile de pe marginea grilei indică nivelul de încărcare al bateriei în timp ce mașina stă la încărcat – aici intervine modernul în clasic.

Pe laterale, pot fi observate mânerele integrate în uși, un detaliu care contribuie la aerodinamica mașinii. Și pentru că trebuie să fiu critic, ornamentele din plastic negru de pe aripi nu mi se pare că aduc vreun plus real mașinii, ba din contră, inspiră un aer de crossover, adica ceea ce Mazda 6e nu este și nici nu ar trebui să fie. Evident, e un detaliu nu foarte semnificativ și care nu m-ar opri din a lua în considerare acest model. Jantele au dimensiunea de 19 inchi.

În partea din spate, putem observa alt detaliu interesant, și anume, un eleron acționat electric, care se ridică automat la viteze de peste 90 km/h și se retrage la sub 50 km/h. După cum am menționat anterior, 6e este un liftback, ceea ce înseamnă că are hayon, detaliu care o face mai practică. Arată mai bine decât dacă spatele ar fi fost puțin mai lung și ar fi avut o formă de limuzină clasică? Discutabil, dar, până la urmă, complet subiectiv. Mie îmi place și așa.

Dimensiunile Mazdei 6e sunt unele generoase: 4,92 metri lungime, 1,89 metri lățime și aproape 1,49 metri înălțime. Ampatamentul de aproape 2,9 metri sugerează că spațiul pentru pasageri ar fi unul amplu. Cu toate acestea, portbagajul lui 6e măsoară numai 330 de litri. Cât înseamnă asta? Exact cât un portbagaj de Mazda 3. Totuși, fiindcă 6e nu are un motor cu ardere internă sub capotă, acolo se mai află un spațiu de depozitare cu un volum de 70 de litri.

Tema designului fără prea multe artificii de design și deloc complicat se continuă și la interiorul Mazdei 6e. Totuși, modernul intervine aici în clasic prin prezența mai multor ecrane la bordul mașinii. Instrumentarul de bord are o diagonală de 10,2 inchi, iar sistemul de infotainment măsoară 14,6 inchi. Anumite funcții vor putea fi controlate prin gesturi, o premieră pentru Mazda.

Pasagerii din spate au și ei un ecran de mici dimensiuni, prin intermediul căruia vor fi operate funcții precum climatizarea, oblonul lunetei sau reglajul scaunului pasagerului din față (evident, când mașina nu se află în mișcare). De asemenea, va fi disponibil și un head-up display cu realitate augmentată, care va proiecta informațiile la aproximativ 7,5 metri în fața șoferului.

Un minus la capitolul interior ar putea fi lipsa comenzilor fizice pentru operarea sistemului de climatizare, acesta urmând să fie controlat prin intermediul sistemului de infotainment.

Trecând la sistemele de propulsie, în prezent, au fost anunțate două variante ale Mazdei 6e:

Prima variantă va avea un motor electric de 258 de cai-putere și 320 Nm cuplu. Capacitatea bateriei va fi de 68,8 kWh, iar autonomia conform WLTP va fi de aproximativ 478 de kilometri, cu un consum mediu de 16,6 kWh/100 km. Încărcarea de la 10% la 80% va dura aproximativ 22 de minute, la 200 de kW. Accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în 7,6 secunde, iar viteza maximă va fi de 170 km/h.

Cea de-a doua variantă, denumita sugestiv Long Range, va dezvolta 245 de cai-putere, un cuplu de 320 Nm și va avea o baterie cu o capacitate de 80 kWh.  Autonomia declarată este de 552 de kilometri, iar consumul mediu de 16,7 kWh/100 km. În cazul acestei variante, încărcarea de la 10% la 80% se desfășoară mai lent, în aproximativ 45 de minute, la numai 95 de kW. Sprintul de la 0 la 100 km/h se realizează în 7,8 secunde, iar viteza maximă va fi de 175 km/h.

Indiferent de variantă, Mazda 6e va trimite puterea exclusiv către roțile din spate.

Suspensia va fi una de tip MacPherson pentru puntea față, în timp ce pentru puntea spate japonezii au mizat pe o configurație de tip multi-link. Și pentru că vorbim despre o mașină electrica, centrul de greutate este unul jos. Mai mult decât atât, cei de la Mazda spun că noua 6e are o distribuție a maselor de 50:50. Toate aceste detalii sugerează că 6e va fi un model dinamic. Totuși, trebuie să ținem cont și de masa mare a mașinii, de aproximativ 1950 de kilograme. Aici nu vorbim despre MX-5.

Lansarea oficială este programată pentru vara anului 2025, iar prețul de pornire va fi de aproximativ €45 000.

CONCLUZII

Nota:

AUTOR:

TAGS: mazda 6e,