0

Marca DS Automobiles a ajuns în Romania

Marca DS Automobiles a ajuns în Romania și a deschis porțile, începând de astăzi, primului showroom din România! Anunțul a fost marcat de un eveniment exclusivist, la care au luat parte peste 250 de persoane – jurnaliști, parteneri, iubitori ai mărcii și potentiali clienți.

Povestea DS începe acum mai bine de șase decenii. Era anul 1955. Salonul Auto de la Frankfurt. Agitație, vuiet. Toată lumea vorbea despre apariția neobișnuită. O mașină cum nu mai văzuse nimeni. Standul Citroën era ticsit de curioși. Traction Avant avea oficial un urmaș: se numea DS și în primele 15 minute de la deschiderea comenzilor adunase deja 750 de clienți. La finalul zilei avea 12.000 de comenzi. Pentru a introduce invitații în universul DS si a le aminti de istoria și performanțele timpurii ale mărcii DS, în cadrul evenimentului de lansare a fost creat un showroom old-style unde au fost expuse două modele de colecție Citroën DS Pallas. Unul din 1971, Gri Palladium, cu capacitate motor 2175 cmc, 125 CP, injecție benzină Bosch multipunct și cutie manuala 5+1 trepte. Și unul din 1974, Brun Scarabee, capacitate motor 2348 cmc, 130 CP, injecție Bosch multipunct și cutie semiautomată (robotizată, hidraulică).

Atmosfera futuristă, tehnologia, clipurile animate, designul sălii și mașinile inovative au trezit invitații la realitate și i-au invitat să descopere în premieră în România cele două modele actuale emblematice ale mărcii DS Automobiles  – DS 7 CROSSBACK și DS 3 CROSSBACK cât și prototipurile electrice – DS 7 CROSSBACK E-TENSE și DS 3 CROSSBACK E- TENSE.

Clienții, pasionații, dar și curioșii pot admira designul încântător al SUV-urilor DS 7 CROSSBACK si DS 3 CROSSBACK in noul showroom DS. Showroom-ul este deschis la concesionarul Eurial Invest Pantelimon și este conceput ca un butic auto dedicat eleganței și rafinamentului. Experiența clienților DS merge mai departe de un simplu showroom. Toți clienții DS se bucură de beneficii exclusive, dedicate, prin programul de customer experience “Only You”.

Ambiția noastră este de a face din DS marca auto preferată a celor ce apreciază rafinamentul, eleganța și confortul la superlativ” – a declarat în cadrul evenimentului, Andrei Iacob – CEO Trust Motors

Prezentă în 34 de țări, marca DS a creat și dezvoltat o rețea de distribuție exclusivistă care include, la începutul anului 2019, 400 DS STORES și DS SALONS la nivel mondial. În România, marca DS Automobiles este reprezentată prin importatorul oficial TRUST MOTORS.

Despre autor:

Sunt de profesie economist si in timpul liber tatic, deci nicio legatura cu industria auto. Dar pentru ca inca din copilarie iubesc masinile, in 2012 am pornit proiectul eblogAUTO.ro.

Articole Similare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Cîmpurile obligatorii sunt marcate. *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.