Leapmotor își extinde gama disponibilă în România prin lansarea noului B10, un SUV din segmentul C echipat cu tehnologie range extender (EREV). Modelul, importat de AutoItalia, este disponibil la un preț de pornire de 25.990 de euro, TVA inclus, prin Programul Rabla.
Noul Leapmotor B10 propune o soluție diferită față de sistemele hibride convenționale. Deși utilizează un motor pe benzină de 1,5 litri, acesta nu transmite niciodată puterea către roți, având exclusiv rolul de a genera energie electrică pentru încărcarea bateriei atunci când este necesar. Propulsia este asigurată permanent de motorul electric, ceea ce oferă o experiență de condus similară celei a unui automobil complet electric.
Sistemul de propulsie include o baterie cu o capacitate de 18,8 kWh, un generator de 50 kW și un rezervor de combustibil de 50 de litri. În aceste condiții, autonomia în modul electric ajunge la până la 86 km, iar autonomia totală poate atinge aproximativ 900 km.
Prin această configurație, Leapmotor urmărește să elimine una dintre principalele bariere ale mobilității electrice – autonomia limitată – fără a renunța la avantajele unui sistem de propulsie electric. Șoferul beneficiază de accelerație instantanee, funcționare silențioasă și lipsa schimbărilor de trepte, în timp ce gestionarea energiei este realizată automat, fără intervenții suplimentare.
Leapmotor B10 oferă patru moduri de funcționare – EV+, EV, Fuel și Power+ – adaptate diferitelor scenarii de utilizare.
Modurile EV+ și EV permit deplasarea exclusiv electrică, cu motorul termic oprit. În modul EV, generatorul pornește automat doar atunci când este nevoie să mențină nivelul de încărcare al bateriei, în timp ce EV+ prioritizează utilizarea energiei stocate pentru deplasările urbane.
Pentru drumurile lungi, modul Fuel conservă energia bateriei și utilizează mai intens generatorul pe benzină, iar modul Power+ combină întreaga putere disponibilă pentru a oferi accelerații mai rapide și performanțe superioare în depășiri sau pe trasee cu diferențe mari de nivel.
La interior, B10 este echipat cu sistemul de operare LEAP OS 4.0 Plus și cu platforma hardware Qualcomm 8155. În centrul planșei de bord se află un ecran multimedia HD de 14,6 inci, cu rezoluție 2,5K, iar sistemul audio dispune de 12 difuzoare.
Cea mai recentă actualizare software OTA aduce compatibilitate nativă cu Apple CarPlay și Android Auto, atât prin cablu, cât și wireless. Totodată, modelul primește funcția One Pedal Driving, care permite controlul accelerației și al majorității decelerărilor folosind exclusiv pedala de accelerație, printr-un sistem optimizat de recuperare a energiei.
Actualizarea include și optimizări pentru sistemele de asistență la condus, precum Cruise Control Adaptiv și funcția de centrare pe bandă, pentru o rulare mai fluidă și un nivel superior de confort.
Noul SUV dispune de o structură a caroseriei cu rigiditate torsională ridicată, șapte airbag-uri și 17 sisteme avansate de asistență pentru șofer.
Cu o lungime de 4.530 mm și un ampatament de 2.735 mm, Leapmotor B10 promite un habitaclu generos pentru segmentul din care face parte. Printre dotările de confort se numără scaunele față încălzite și ventilate, îmbrăcate în piele ecologică.
Modelul este disponibil în versiunile Life și Design, cu șase culori pentru exterior și trei variante de interior. Potrivit importatorului, Leapmotor B10 se adresează în special șoferilor din mediul urban și familiilor care își doresc avantajele unui automobil electric, dar nu sunt încă pregătiți să facă trecerea către un model alimentat exclusiv de la priză.
Din 2024, AutoItalia este importatorul oficial al mărcii Leapmotor în România, brandul fiind prezent în prezent printr-o rețea formată din 20 de puncte de vânzare și service.
ARTICOLE SIMILARE