0

De ce am ajuns sa le iubesc?

In viata fiecaruia dintre noi exista un moment pe care il tinem minte foarte bine. Fie ca e momentul cand ai zis “Da” in fata bisericii, fie ca e momentul cand ai primit prima bicicleta, fie ca e chiar momentul cand ai simtit pentru prima data caldura unei coapse feminine odihnita pe piciorul tau. Nu conteaza ce s-a intamplat in momentul cu pricina, tot ce conteaza e ca ti-l aduci minte atat de bine incat ai putea sa il pictezi in cel mai mic detaliu (daca ai avea talent). Astfel de momente sunt foarte importante pentru ca pot avea un efect major asupra tot ceea ce se intampla mai departe in vietile noastre. Astazi va voi povesti despre un astfel de moment ce a avut ca rezultat dragostea mea pentru automobil.

Eu sunt nascut in anul de gratie 1991, deci nu am prins Revolutia sau vremurile cand se dadea paine pe cartela. In anul in care m-am nascut eu existau deja masini care faceau furori in lume, iar pasionatii auto aveau deja moduri de exprimare bine puse la punct – Ferrari, Porsche, Lamborghini, Mercedes, BMW, etc – toate aceste marci erau cunoscute si respectate pe toata suprafata pamantului. Ca oricarui baiat din lume, si mie imi placea sa ma joc cu masinile – mai multi baieti ne intalneam la visinul din fata blocului, fiecare cu masinuta lui “de mers afara”, si ne jucam pana se insera. Nu aveai voie sa iesi afara cu orice masinuta pentru ca imediat ce ieseai pe usa o auzeai pe mama strigand: “Ce faci? Iesi cu masinuta aia noua? Abia de Craciun ti-am luat-o! Mai bine las-o in casa sa nu o strici si ia alta mai veche!”. Pana la urma, ieseai cu o masinuta cu care puteai sa iesi si incepea joaca: se construiau garaje din pamant, cutii de carton, caramizi, crengi, in principiu orice putea avea macar o forma vaga de “garaj”. Se trasau piste de curse cu creta pe trotuar, se formau rampe din cartoane, se facea tot posibilul pentru a profita cat mai mult de masinile de jucarie! Imi parea rau cand veneau cei din cartier cu masini metalice, colorate frumos iar eu veneam cu o masina de plastic care nu semana a nimic din viata reala, dar chiar si asa, gaseam un motiv pentru care masina mea era mai “tare” decat a celorlalti: “Ia-uite ce suspensie are a mea! Vezi cum sare? Inseamna ca are suspensia buna!”. Mi se raspundea: “Da dar a mea este de curse!” (ce-i drept, masina lui era un Porsche 911 verde metalizat absolut superb). Microbul auto intra in noi fara sa ne dam seama si fara sa fim constienti de modul in care ne va influenta cand vom creste.

Cand aveam in jur de 5 ani, blocul in care stateam era plin de tot felul de vecini: unii mai in varsta, altii mai tineri, unii cu copii, altii fara, unii plecati prin Italia, altii trudind in tara. Fiind multi plecati in Italia, cand veneau in tara nu puteau veni fara masina – trebuiau sa vada ceilalti vecini ca lor le merge bine, nu? Un astfel de vecin traia la mine in bloc: un nene la vreo 30 de ani care inainte sa plece in Italia avea o Dacia 1310 cu faruri patrate. Dupa plecarea sa in Italia, nu am mai vazut batrana Dacia acolo – o vanduse. Totusi, omul trebuia sa arate ca a muncit in Italia, nu? Vecinii trebuiau sa vada ca ii merge bine! Asa ca vecinul meu a venit acasa cu o masina italieneasca.

alfa-romeo-75-twin-spark-eblogauto (4)

De aici incepe povestea momentului pe care il voi tine minte toata viata. Familia mea avea o Dacia 1310 “cu ochelari”, culoare crem. Sigur stiti modelul. Mai vazusem masini scumpe parcate in fata blocului si incepusem deja sa invat siglele: stiam Mercedes, BMW, Volkswagen, Dacia (evident!) si Daewoo (erau la moda pe atunci). Intr-o zi ne gandeam sa mergem la tara asa ca ne indreptam spre masina noastra ce statea parcata la locul ei de gratie in fata blocului. Cum pentru mine era o adevarata petrecere cand puteam sa merg in masina, eu am iesit primul din casa, alergand spre masina noastra. Atunci am vazut pentru prima data noua masina a vecinului meu. Era parcata cu spatele spre mine – un verde inchis pe care nu l-am mai vazut pe alte masini de atunci imi lua ochii. Pentru ca mama mea a tinut ca eu sa invat sa citesc de mic, la 5 ani stiam deja literele si le potriveam cat de cat, astfel ca am deslusit T.Spark. Nu imi venea sa cred ceea ce vedeam: o masina cu niste proportii iesite din comun, cu un “fund” atat de mare incat aveam impresia ca as putea sa imi fac camera mea in portbagajul masinii! Ma uitam la sigla si incercam sa o recunosc. Nu semana cu nimic din ce vazusem pana atunci! Nici macar nu intelegeam ce este in sigla aceea! Nimic nu avea sens la masina asta. Ma tot uitam dupa incuietoarea de la portbagaj (cum stiam eu ca are Dacia tatalui meu) si nu o gaseam. Teava de esapament era pe mijlocul masinii si nu intr-o parte cum era la masinile “normale”. M-am hotarat sa fac inconjurul masinii. Manerele de la usi nu semanau deloc cu cele cromate de pe Dacie! Nici nu intelegeam cum ar putea fi apasate! Era o intreaga experienta pentru mine! In sfarsit, ajung in partea din fata a masinii, iar prima mea impresia a fost ca masina parea trista: farurile trapezoidale imi dadeau impresia ca masina aceasta plange. Am hotarat ca trebuie sa ma apropii si sa elucidez misterul acestei sigle incastrate in grila triunghiulara. Tot nu puteam intelege ce se afla acolo, dar mi se parea ca seamana cu o rama. Ma intorc spre spatele masini pentru ca unghiul acela mi se parea incredibil de frumos. In spatele meu, fara sa il aud, ajunsese tata care imi spune: “Alfa Romeo? N-ai gusturi rele!”. Mi s-a parut cel mai frumos sunet numele acestei masini: Alfa Romeo. Am decis ca trebuie sa tin minte numele acesta: Alfa Romeo! Nu stiam ce inseamna, dar stiam ca imi placea tot ceea ce vedeam si auzeam! Tatal meu continua: “T.Spark! Cred ca e a vecinului de sus.” Masina reusise se faca ceea ce dorea proprietarul: sa incite vecinii si sa ii faca sa vorbeasca!

alfa-romeo-75-twin-spark-eblogauto (3)

In ziua aceea am plecat la tara si am uitat de Alfa parcata in fara blocului, dar cateva zile mai tarziu eram la visin si ma jucam cu masinutele cu alti copii cand am auzit-o pornind. Un motor diesel ce troncanea atat de tare ca il puteai auzi de la 50 de metri. Mi se pare ca sunetul se potriveste cu caracterul masinii. Era curios, dar imi placea.

alfa-romeo-75-twin-spark-eblogauto (2)

Astazi, 3 august 2016 am urcat la ultimul etaj accesibil in parcarea Billa de pe bulevardul Constantin Brancoveanu din Bucuresti. Acolo, am vazut o Alfa Romeo 75 la care lucra un tanar de 25-28 ani. Mi-a zis ca o repara complet, o pastreaza ca din fabrica si ca o va folosi pentru a se distra pe pista. Imi place sa vad ca astfel de masini sunt in continuare ingrijite si vreau sa cred ca masina aceea ii va oferi tanarului care o ingrijeste experiente de neuitat.

Pretuiti masinile si tratati-le ca pe un membru al familiei iar ele va vor rasplati cu amintiri de neuitat.

… si povestea continua!

Pace si prietenie!

Despre autor:

Ziua pasionat auto, noaptea actor, dar tot timpul cu 3 pedale și un volan la îndemână.

Articole Similare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Cîmpurile obligatorii sunt marcate. *