Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Noul AUDI Q8

Noul AUDI Q8

Audi Q8 emană mai multă sportivitate şi prestigiu decât orice alt SUV al mărcii cu patru inele. Cu o lungime de 4,99 metri, o lăţime de 2,00 metri şi 1,71 metri înălţime, acest SUV-coupé este mai lat, mai scund şi cu garda la sol mai redusă decât fratele său, modelul Q7. Cu un ampatament de aproape 3,00 metri, acest model oferă un interior extrem de spaţios, care îi întrece pe concurenţii direcţi la cele mai multe dintre dimensiunile importante, inclusiv la lungimea interiorului şi la spaţiul de la nivelul capului. În spate este montat un sistem cu trei scaune, care, opţional, poate fi ajustat longitudinal. Cu spătarele rabatate, portbagajul de sub hayónul cu acţionare electrică are o capacitate de 1.755 de litri.

Farurile LED sunt incluse în dotarea standard şi opţional iluminează şoseaua cu tehnologie HD Matrix LED, la care atât semnătura luminoasă tridimensională a luminilor de zi, cât şi blocurile optice din spate au caracter digital. Unităţile din spate sunt legate între ele de o bandă luminoasă. La fel ca la modelul original Audi quattro, aceasta este aplicată pe un fundal negru.

Audi este quattro, iar quattro este Audi! Fireşte că se aplică mai ales modelului Q8, modelul din vârful gamei SUV a mărcii. În mod uzual, diferenţialul blocabil central pur mecanic transferă cuplul la puntea din faţă şi la cea din spate în raport 40:60. Când este necesar, sistemul transferă cea mai mare parte a cuplului către puntea care are tracţiunea mai bună. Plusul de 254 de milimetri adăugat la garda la sol, consolele scurte şi asistentul pentru coborârea pantelor ii permit noului Audi Q8 să poată trece de punctul unde se opresc drumurile asfaltate. Suspensiile cu sistemul de control al amortizării sunt incluse în echiparea standard. Audi oferă suspensia pneumatică adaptivă cu sistemul de control al amortizării ca dotare opţională, fie cu reglaje confort sau sport. Aceasta ajustează garda la sol cu până la 90 de milimetri, în funcţie de situaţia de mers şi de preferinţele şoferului.

Sistemul de operare MMI touch response de la bordul noului Audi Q8 permite accesarea tuturor funcţiilor prin intermediul a două ecrane de mari dimensiuni. Ecranul superior, de 10,1 inchi este utilizat pentru a controla sistemul de infotainment şi de navigaţie. Șoferul utilizează afişajul de 8,6 inchi poziţionat în partea de jos pentru sistemul de încălzire şi de aer condiţionat, pentru funcţii de confort şi pentru introducere de text. În timpul acesta, încheietura mânii sale se poate odihni în poziţie confortabilă şi ergonomică pe levierul transmisiei.

Audi Q8 oferă sunet şi conexiuni de calitate, datorită echipării cu Audi phone box şi voice-over LTE. Aceleaşi caracteristici sunt oferite şi de sistemul de sunet Bang & Olufsen Advanced. Acesta generează un sunet 3D fascinant pentru toate cele cinci locuri. Muzica se aude exact aşa cum a fost înregistrată în sala de concerte.

AUTOR:

TAGS: audi, q8,

reclama