Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Noile BMW F 750 GS și F 850 GS sunt disponibile

Noile BMW F 750 GS și F 850 GS sunt disponibile

Încă de la debutul lor din 2007, modelele GS ale gamei F s-au remarcat prin calitate, ergonomie și dinamică în segmentul motocicletelor Adventure mijlocii. Respectând tradiția, denumirea GS presupune îmbinarea armonioasă a calităților de touring cu dinamica și performanța în offroad. Pe scurt: un BMW GS este partenerul ideal când vine vorba de aventuri în zone nedescoperite ale planetei. După zece ani de dezvoltare continuă, BMW Motorrad a redesenat și reproiectat cele două GS-uri mijlocii conform cu obiectivul companiei de a oferi motociclete simple și ușor de întreținut, fie că sunt utilizate pentru călătorii lungi pe șosea cu sau fără pasager și bagaje, fie că sunt folosite pentru o aventură în offroad.

Lucru mai vizibil decât la modelele anterioare, noile F 750 GS și F 850 GS sunt concepute special pentru a satisface preferințele fanilor fiecărui model. F 750 GS este proiectat pentru riderii care preferă conceptul unui enduro în combinație cu o șa joasă, o plajă generoasă de putere, eficiență din punct de vedere a costurilor și un caracter versatil. La polul total opus este noul F 850 GS, care pe lângă puterea și cuplul mai mari, oferă elemente distinctive de touring și performanță crescută în offroad.

Obiectivul principal al echipei de dezvoltare a fost creșterea netă atât a puterii, cât și a momentului motor. Suplimentar, un grad mare de atenție a fost acordat economiei de carburant. Cilindreea de 853 cc livrează în cazul modelului F 750 GS o putere de 77 CP la 7.500 rpm, mai mult decât suficient. Noul F 850 GS pune la roată 95 CP la o turație de 8.250 rpm, datorită unui nivel superior de performanță al motorului.

Atât F 750 GS, cât și F 850 GS pot fi echipate cu opțiunea Moduri de condus profesionale (“Dynamic”, “Enduro” și “Enduro Pro” – disponibil doar pentru F 850 GS), care aduce după sine sistemul dinamic de control al tracțiunii DTC și sistemul ABS Pro, cu funcționalitate crescută chiar și în situații de frânare cu motocicleta înclinată.

Caracteristici ale noilor BMW F 750 GS și F 850 GS:

reclama