Mașina de lângă mine este Leapmotor C10 și astăzi vei afla tot ce contează despre acest model electric cu range extender. Pentru început, cine este Leapmotor? Istoria lor e simplă – compania are 10 ani de când există și Stellantis a cumpărat 20% din acțiunile firmei, pornind astfel o nouă companie joint venture, Leapmotor international, din care Stellantis are 51% și chinezii au 49%. Astfel că vei putea cumpăra Leapmotor doar de la dealeri care comercializează și mărci Stellantis – Peugeot, Fiat, Jeep și așa mai departe.
Și acum o să mă întrebați, dar de ce avea Stellantis nevoie de încă un brand sub umbrela sa? Nu mai bine are grijă de brandurile pe care le știm cu toții de atâta timp? Nu chiar. C10 nu este o mașină convențională, ci este una minimalistă și plină de tehnologie. Un brand cu istorie din cadrul Stellantis, precum Opel, nu ar fi putut niciodată să facă acest salt fără să-și piardă cumpărătorii obișnuiți.
Bun, știm de ce există Leapmotor, acum hai să vedem ce este C10 mai exact. Un SUV de 4.7 metri lungime ce utilizează un propulsor foarte interesant. În podeaua acestei mașini există o baterie 28.4 kWh ce trimite electricitate la un motor electric de 215 cai putere ce se află și angrenează puntea spate. Numai că aceasta nu e doar o mașină electrică! În față se află un motor termic, dar acest 1.5 benzină în 4 cilindri dezvoltă doar 50kw și singura lui treabă este să încarce bateria mașinii, mai mult nu face, nu este conectat în vreun fel la roți.
Deci acesta e un SUV cu punte motrică spate care se conduce exact ca o mașină electrică și doar atunci când îi zici tu, motorul termic poate să încarce bateria. Poți să încarci și tu bateria dacă stai la curte, de exemplu și o lași pe perioada nopții, în acest caz producătorul spune că la AC o poți încărca maxim cu 6.6 kw, la DC cu 65 kw. Deci cu puterea maximă de încărcare ajungi de la 30 la 80% în 18 minute.
Poți trata mașina aceasta ca pe o mașină electrică, sau ca pe una plugin hibrid, cert este că autonomia combinată este de circa 950 kilometri. Eu am mers în oraș și am obținut un consum electric de 18kwh, iar motorul termic nu a pornit.
Materialele interiorului sunt foarte plăcute, scaunele sunt super confortabile și încălzite și ventilate iar toate controalele sunt pe tabletă. Vrei să schimbi temperatura la climatizare? De aici. Vrei să reglezi oglinzile? De aici. Vrei să schimbi caracterul de condus al mașinii? De aici. Vrei să pornești motorul termic? De aici. Această abordare fără butoane a producătorilor chinezi mie nu mi se pare ergonomică, dar poate vouă vă place. Un mic sfat pentru producătorii auto – nu toate mașinile electrice trebuie să fie Tesla și Tesla nu trebuie să fie toate mașinile electrice.
42.500 euro, preț cu TVA inclus, garanție 4 ani în limita a 100.000 kilometri și o cartelă pe care o apropii de oglindă pentru a bloca sau debloca mașina. Sistemele de siguranță nu sunt pe cât de rafinate mi-a plăcea, mi-a pus frână de 2 ori în traficul bucureștean, deși eram cu piciorul pe frână, dar este un SUV confortabil, bine insonorizat, care chiar le face pe toate. Mai trebuie doar să convingă publicul din România.
Nota: