5

Test Drive Volkswagen Passat GTE 2017 [VIDEO TEST]

Din 1973 parcurge drumurile lumii și se bate la capitolul popularitate a modelelor Volkswagen cu mai-micul Golf. Passat a ajuns la cea de-a opta generație și reprezintă vârful tehnologiei din gama VW. Varianta GTE și-a făcut loc în cursul normal al evoluției modelului și aduce bateriile de pe Golful cu emblemă identică. Plug-in hibrid a fost soluția adusă de inginerii germani, așadar pe Passat GTE găsim alături de motorul electric unul termic pe benzină, cu o cilindree de 1400 cmc. Îmi place că au adus de la Audi sistemul Virtual Cockpit, redenumit Active Info Display la VW. Tot la capitolul plusuri a fost confortul general în mașină, atât la drum lung cât și prin oraș și sistemul de parcare automată. În timp îți câștigă încrederea și o să te bazezi din ce în ce mai mult pe el. Pentru că până acum nu am condus nicio mașină perfectă, Passat GTE vine și cu câteva minusuri, cel puțin în viziunea mea. Primul ar fi zgomotul macaralei geamurilor. Ai impresia că atunci când închizi sau deschizi geamul el se rupe în interiorul ușii. Dacă acesta putea fi doar o întâmplare nefericită, fiind poate prezent doar pe mașina noastră de test, ținuta de drum a Passat-ului este oarecum nehotărâtă. Bateriile puse pe puntea spate își fac simțite prezența atunci când iei un viraj mai curajos și o să te trezești că mașina pe care o știai până atunci cu subvirarea obișnuită devine una cu caracter supravirator.

În concluzie, dacă vrei o mașină confortabilă, cu care să nu atragi atenția oamenilor din jur și vrei să te plimbi prin oraș fără să mergi pe la pompă, Passat GTE este o soluție. Autonomia de până în 50 km te ajută să faci asta.

 

Vezi galeria foto completa: Click aici! Vezi alte teste cu modele VOLKSWAGEN: Click aici!

Cauti un VOLKSWAGEN? Completeaza formularul si te ajutam sa iti gasesti unul: CLICK AICI!

Rating Editor
  • Performante
  • Siguranta
  • Interior
  • Exterior
  • Pret
Scor total
Rating Utilizator
  • Performante
  • Siguranta
  • Interior
  • Exterior
  • Pret
Scor total
Despre autor:

5 COMMENTS

  1. Stefi

    Pacat de masina, de montaj, daca prezentatorul e … Dimaaaa, help!

    1. Robert Drilea

      Fiecare are felul lui si ar trebui sa respecti asta. Mai ai rabdare si te asigur ca vei fi surprins.

      Cu stima, Robert D. redactor sef eblogAUTO.

  2. Vlad

    Un aspect de mentionat la sistemul de „auto-parcare” sau i-as zice eu parcare asistata , nu stie sa parcheze pe stanga, daca esti pe o strada cu sens unic spre exemplu si ai o parcare pe partea stanga , esti pe cont propriu! (Detin o astfel de functie pe passat-ul meu deci nu vorbesc fara sa am o experienta cu acest sistem)
    In rest , bravo! Vreau sa vad passat full electric!

  3. Gigi

    Lipseste pretul masinii, puterea si consumul.

    1. Robert Drilea

      Pretul pleaca de la 38.000 euro cu TVA inclus, hibrid ofera un total de 218 CP si 400 Nm, consumul oficial este sub 2l… insa real se situeaza in jurul a 5l/100km mixt.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Cîmpurile obligatorii sunt marcate. *