Când se întâlnesc o mână de oameni faini nu poate să iasă ceva urât. Un exemplu foarte bun îl reprezintă noii noștri prieteni de la Pony. Săptămâna trecută au adus la Cluj cu sprijinul Automobile Bavaria noul BMW i3 pentru a putea fi testat de cei mai fideli clienți, dar și de partenerii lor. Nu puteam rata așa ceva și astfel ne-am bucurat de compania celor de la GetPony și a bondarului electric i3.
Este un serviciu de carsharing în care după folosirea mașinii utilizatorul nu este nevoit să o returneze la un anumit sediu și în care costul combustibilului, taxele de parcare și asigurarea sunt incluse în tariful serviciului. Mai pe scurt, rezervi un “ponei” cu aplicația lor, îl deschizi cu ajutorul bluetoothului, mergi unde ai nevoie și poți lăsa mașina parcată legal, oriunde în zona de acoperire care este în continuă creștere. Dacă se întâmplă ca în timpul cursei să scadă acul de la rezervor sub 25%, atunci chiar te-ai putea considera norocos. Tot în torpedou, deasupra locului de unde ai luat cheia mașinii, găsești un card pentru benzină valabil în rețeaua Petrom/OMV. Faci plinul doar cu PIN-ul furnizat de aplicație și cu numărul de kilometri de la bord. Și da, ești norocos pentru că vei primi 20 de minute gratis pentru acest serviciu. La finalul cursei ești rugat să evaluezi aspectul exterior și interior pe care l-ai găsit când ai rezervat mașina. Numărul de mașini din parcul auto GetPony este destul de mare, dar reprezentanții companiei spun că mai este nevoie de 50-60 de autoturisme pentru a putea considera Clujul „acoperit”. Obiectivul lor este să găsești o mașină la cel mult 5 minute de mers pe jos. În acest moment flota Pony este compusă din două modele: Smart ForTwo și Volkswagen Up. Tarifarea se face la minut, iar în momentul de față se lucrează la implementarea tarifării dinamice astfel când mașina are o viteză mai mică decât 15 km/h tariful scade la jumătate. Pentru mai multe informații cei de la Pony vă stau la dispoziție pe site, facebook și totodată îi găsiți și pe instagram.
Își doresc să devină verzi, să aducă mașini electrice, dar lipsa infrastructurii pentru încărcarea unui asemenea automobil este acută: în Cluj există numai o stație de încărcare și aceasta departe de centrul orașului. De aceea sunt în discuții cu mai multe companii pentru crearea unor astfel de stații de încărcare în special în Cluj-Napoca, iar mai apoi în orașele în care cei de la Pony se vor extinde.
Suntem bucuroși că am putut aduce noul BMW i3 la Cluj, să-l integrăm în campania noastră, doar la câteva zile de la lansarea oficială în România. Cu ajutorul Automobile Bavaria am reușit să îi încântăm pe clienții fideli și pe partenerii noștri arătându-le direcția în care se îndreaptă GetPony.
Demis Ghindeanu, acționar GetPony.
Introducere
Sunt de părere că modelul bavarez nu mai are nevoie de nicio introducere, dar o să încerc o descriere scurtă. Mașina este prima verigă dintr-un șir întreg de inovații pentru BMW. i3 a fost primul automobil produs de bavarezi fără emisii de noxe și tot primul de serie cu o celulă a pasagerilor dintr-un plastic ranforsat cu fibră de carbon. Prototipul acestuia a fost făcut public în 2011 la Salonul Auto de la Frankfurt, iar versiunea finală a fost dezvăluită în iulie 2013. A câștigat și două distincții importante, World Green Car of the Year și World Car Design of the Year, ambele în 2014.
Design
Richard Kim a reușit să facă din i3 și i8 modele ușor de recunoscut prin prisma unui design îndrăzneț, în ton cu ce vor să însemne aceste două modele pentru BMW și pentru întreaga industrie auto: progresul din perspectiva plăcerii de a conduce. De-a lungul testului nostru designul lui i3 a întors destul de multe capete încât să ni se pară că am fi invidiați pentru privilegiul de a conduce un asemenea automobil. La fiecare oprire a noastră am zărit cel puțin un pieton fotografiind cu telefonul.
Din față recunoști că este un BMW fiindcă au păstrat grilele radiatorului caracteristice mărcii bavareze, dar care acum au doar rol de design. Farurile, cu LED adaptive (opționale, dar care arată impecabil) continuă linia de design, care începe în centrul celor două grile și ajunge până la ușile din spate. Bara față este destul de înaltă și face i3-ul să semene cu un bulldog. Din lateral se pot observa ușile care se deschid asimetric. În spate, blocurile optice sunt acoperite alături de întreaga structură a haionului de o singură bucată de sticlă. Arată bine, însă rămâne de vâzut cum va rezista în timp. Modelul testat de noi a venit cu jante de 20″ Capparis White care se potrivesc excelent cu mașina, singura problemă intervine pe drumurile mai puține line.
La interior continuă noutățile dar unele lucruri rămân totuși la fel. Astfel, dacă ai mai condus un BMW știi unde se află toate butoanele: e precum o oază de constanță într-o lume în continuă schimbare. Am găsit un spațiu larg atât pentru cei din față cât și pentru cei doi pasageri de pe bancheta din spate. Bordul este de asemenea urias, iar atâta spațiu este impresionant mai ales dacă ai ca referință imaginea din exterior a mașinii. Găsești un ecran principal de 10.2″ care pare că levitează, care îți dă impresia că ești la volanul unui concept și nu al vreunui model de serie. Mașina adusă de Pony era echipată cu pachetul opțional The Suite care înseamnă tapițerie de piele maro închis (Stellaria Dalbergia Brown), volan cu două spițe, din piele cu elemente din aluminiu și lemn de eucalip pe bord. „Levierul” pentru schimbatul treptelor este plasat în spatele volanului, cu un design regândit.
Confort
Poziția la volan este una relativ ridicată, probabil și din cauză că bateriilor care sunt localizate sub podeaua mașinii. Scaunele sunt destul de confortabile, ținând cont că este o mașină de oraș. Spațiul interior este mai mult decât suficient: 4 persoane încap ușor în mașină și spun 4 deoarece pe bancheta din spate, locul din mijloc a fost înlocuit cu un suport dublu pentru pahare. Suspensia este mai tare decât unii dintre voi și-ar dori și nu este ajutată de jantele mari așa că ar putea însemna un punct în minus pentru i3. Zgomotul este absent. Nu știi că ai pornit mașina numai dacă citești pe ecranul din fața ta. În plus zgomotul cauzat de vânt sau de anvelope este inexistent, ceea ce face din i3 o mașină foarte bine izolată fonic. Sistemul de climatizare automat își face treaba excelent (în afara modului EcoPro+ cu setările default). Există și posibilitatea comandării sistemului de încălzire al scaunului, dar dacă o faceți, vă recomand ca alături de sistemul de climatizare să le folosiți cu responsabilitate deoarece consumă destul de multă energie. Modelul testat era dotat cu sistem audio Harman Kardon cu 12 difuzoare și o putere de 360 de wați numai bun să umple liniștea din mașină și care se aude impecabil.
Un mare minus la capitolul confort îl reprezintă sistemul de deschidere al ușilor spate. Acestea pot fi deschise numai dacă și cele față au fost deschise în prealabil. În plus, centura de siguranță este prinsă de ușa spate, așa că riști să fii strâmtorat de centură dacă uiți să o desfaci înainte ca pasagerul să deschidă portiera spate.
Tech corner
Motorul electric furnizează 170 de cai putere și un cuplu de 250 Nm. Nimic spectaculos în aceste cifre, asta până accelerezi. Datorită motorului electric, livrarea cuplului este instantanee făcând din i3 o mașină mai rapidă decât un BMW E92 M3 cu motor V8 în intervalul de viteză 0-60km/h. Asta este și frumusețea motoarelor electrice: aproape la orice viteză reprizele de accelerare au aceeași intensitate. BMW i3 ajunge de la 0 la 100 km/h în 7.2 secunde, iar versiunea cu range extender este puțin mai înceată datoriă greutății în plus. Autonomia promisă de BMW este de 160 km în modul Confort și 200 km în modul EcoPro+. Acesta din urmă vine cu o limitare a vitezei la 90 km/h și imposibilitatea de a folosi instalația de climatizare. Pentru o mașină de oraș este suficient.
Dacă vă gândiți că o să faceți mai mulți kilometri, puteți lua în calcul și opțiunea range extender care înseamnă un motor de motocicletă BMW cu o cilindree de 647 cc care are rol de generator atunci când nivelul bateriei scade sub un anumit nivel. Un rezervor de 9 litri ajută ca i3-ul să aibă o autonomie prelungită de peste 300 km.
Încărcarea de la o priză normală se face într-un interval de aproximativ 8 ore. Mai există posibilitatea de a înjumătăți acest timp folosind un BMW i Wallbox pe care vi-l puteți comanda pentru acasă.
Proba practică
Tracțiunea spate ajută la manevrabilitatea i3-ului, dar nu vă așteptați să realizați derapaje pe trasee virajate. Nu! Înainte să vă gândiți la a face așa ceva vă recomand cu căldură să aruncați o privire la dimensiunea anvelopelor (155/60 R20 pentru puntea față și 175/55 R20 pentru cea spate, în versiunea testată cu noi care a fost încălțată cu jantele opționale de 20″). Fiind gândită mai mult pentru oraș, ruliul este și el sesizabil, mai ales în cazul decelerărilor pronunțate. Suspensia mai dură ajută însă la manevrabilitate, oferindu-ți un sentiment de siguranță binevenit. Este de remarcat frâna de motor, mult mai puternică decât la o mașină cu motor convențional, datorită sistemelor de recuperare a energiei cinetice. Îți ia ceva timp să te obișnuiești cu ea, dar în timp vei ajunge să apeși cât mai puțin pedala de frână.
Direcția, în ciuda faptului că este electrică și feedback-ul lipsește, răspunde rapid la comenzi și este precisă. În plus, mașina are o rază de bracaj de 9.86 metri ceea ce o face ideală în oraș.
Vizibilitatea în spate nu este ideală, de aceea vă recomandăm camera pentru marșarier. Mașina adusă de Pony era dotată și cu sistemul automat de parcare pe care însă nu am avut curajul să-l testăm, suprafața drumului fiind destul de murdară, iar marcajele nu erau vizibile. În ceea ce privește vizibilitatea în față, BMW i3 vine cu un parbriz generos despărțit de geamurile lateral de un montant destul de gros, dar care nu ar trebui să vă blocheze atât de mult câmpul vizual încât acest lucru să devină vreo problemă. Trapa electrică opțională vă oferă mai multă lumină în timpul zilei și face ca dimensiunile interioare ale mașinii să pară augmentate.
La capitolul spații de depozitare, BMW i3 stă surprinzător de bine: ai loc sub ecranul central, un torpedou generos, spațiu pe uși etc. Pasagerul din dreapta poate lucra în timp ce vă aflați în trafic, poate avea un laptop de 15.6″ pe bord, acesta încăpând fără probleme. Portbagajul nu esta mare, dar încap în el cumpărăturile obișnuite, iar în cazul în care mergeți la cumpărături în IKEA, scaunele spate se pot rabata.
Concluzii
În ciuda faptului că BMW i3 este prima mașină electrică testată de mine, am știut la ce să mă aștept din partea unui motor electric. Totuși am fost surprins de cât de bine se conduce acest BMW i3 în oraș. Demis și Diana, reprezentanții GetPony care au fost alături de noi în acest test, au condus mașina de la Cluj-Napoca la București. Au oprit la stațiile de încărcare din Sibiu și Pitești. În aprilie vor aduce la Cluj un alt i3 care va putea fi folosit prin aplicația lor. Împreună cu GetPony pregătim o campanie pentru cititorii noștri din Cluj, dar mai multe detalii veți primi la momentul oportun. Rămâneți aproape.
Vezi si alte teste cu modele BMW: Click aici! Vezi galeria foto completa: Click aici!
Tester: Horatiu Serban-Voicu
Fotocredit: Clau N. Morar (fb/claudiu.morar.09)
Parteneri: PONY Car Sharing, Automobile Bavaria Group si F64.