Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Test Drive Geely Starray 2025

Geely Starray este un SUV care se respectă, ca atare vine în 2 variante – una cu motor 1.5 și tracțiune față și una cu motor 2.0 și tracțiune integrală. Ce conducem noi astăzi este 1.5-ul cu tracțiune față, și sincer, cred că este cea mai bună alegere pentru majoritatea cumpărătorilor.

Ca să înțelegeți cât de agresiv este producătorul chinez, culoarea aceasta frumoasă, verde smarald, este culoarea standard! Mașin aceasta costă 32.500 euro și arată așa! Evident că sunt și câteva minusuri la acest model, despre ele imediat.

Uitați-vă un pic la acest interior și la toate dotările acestui model – veți spune – Dacia Bigster nici nu se poate compara cu așa ceva! Și nu vă contrazic, dar Bigster automat cu tracțiune față și nivel de echipare Extreme, adică acela care îți dă trapă panoramică, așa cum are Starray, este cu circa 5000 de euro mai ieftin.

Interiorul este populat de materiale mult mai plăcute decât cele pe care le-ai putea găsi într-un Bigster. Orice atingi este mai plăcut decât omologul din Bigster, deși se folosește mai mult plastic lucios decât mi-ar plăcea.

Iluminatul ambiental reacționează la muzica pe care o pui, astfel că noaptea ai spectacol de lumini în Starray, dar dacă te deranjează, îl poți opri. Începând de la aceste lumini și până la instrumentar și tableta în stil Tesla, interiorul acesta e făcut să-ți ia ochii și reușește cu vârf și îndesat.

Ținuta de drum a acestei mașini este perfect adecvată unui SUV a cărui scop principal este confortul și nu sportivitatea – există discuri pe ambele punți, iar pe spate există suspensie independentă multibraț.

Haideți să vorbim despre eficiență – mai țineți minte că vă spuneam despre acel Bigster 1.8 hibrid? Ei, acela reușește un consum excelent de 5 litri/100 km, pe când Starray, se limitează la un consum aproape dublu – 9.5 litri/100 km în mediul urban. Deci, ce contează mai mult pentru tine – interiorul și tehnologia oferită sau consumul?

Motorul 1.5 turbo pe benzină dezvoltă 175 cai putere și 290 Nm cuplu. El transmite puterea la puntea față printr-o cutie dublu ambreiaj în 7 rapoarte. Cutia aceasta schimbă repede treptele atunci când ești în modul sport, dar este lentă la manevrele de oraș, de exemplu parcare. Când vrei să schimbi rapid între Drive și marșarier, vei simți că apeși pe accelerație și nimic nu se întâmplă, după care vei apăsa mai tare și mașina se va smuci spre spate. Constructorii europeni ce utilizează cutii dublu ambreiaj au scăpat de acest comportament.

0-100 9-7 secunde, motor în 4 cilindri și o viteză maximă de 190 km/h. În ciuda acestor lucruri, Starray nu pare foarte rapid, până când îl pui în modul sport. Atunci cutia începe să reacționeze corect când apeși accelerația iar turațiile sunt păstrate la o valoare mai mare pentru a accelera eficient. Dar ai grijă că de la un punct încolo, e doar zgomot și mașina nu trage mai tare.

Mașina dezvoltă cei 175 cai putere la 5500 rotații pe minut, iar cuplul de 290 Nm între 2000 și 3500 rotații pe minut. Și atunci, ce se întâmplă între 3500 și 5500? Nimic. Nu este o mașină foarte grea – 1570 kg, dar se simte greoaie atunci când nu este în modul sport.

În încheiere, pot să vă spun atât – Geely Starray este o mașină care-ți va lua ochii în showroom și va lua și ochii vecinilor tăi. Dacă te interesează consumul, nu e mașina potrivită pentru tine, dar dacă ești un om care conduce liniștit în mare parte la drum întins și vrei ceva cu un interior calitativ la 32.500 euro, e o variantă bună. A, și ai garanție de 4 ani sau 100.000 km.

CONCLUZII

Nota:

Galerie foto Facebook