0

Suzuki SX4 este „Cel mai 4×4 SUV” din România

Modelul Suzuki SX4, lansat la finalul anului trecut și în Romănia, a câştigat titlul „Cel mai 4×4 SUV” din România.

După ce anul trecut Suzuki a câştigat în premieră titlul ”Cel mai 4×4 SUV” din România cu modelul Vitara S, anul acesta juriul competiției a ales modelul SX4 ca ”Cel mai 4×4 SUV” din România.

Membrii juriului au apreciat pachetul omogen pe care îl oferă SX4, pornind de la caracteristicile tehnice, dotările de infotainment aflate la bordul mașinii și ajungând la prețul competitiv și echiparea de serie generoasă.

„Suzuki este un constructor cu tradiție atunci când vine vorba de dezvoltarea tehnologiilor 4×4, iar titlul „Cel mai 4×4 SUV” pentru modelul SX4 este cea mai bună confirmare în acest sens. Suntem onorați că, pentru a doua oară consecutiv, un model Suzuki primește această distincție, succesul de anul trecut al modelului Suzuki Vitara S fiind confirmat și de vânzările excelente de până acum. SX4 înglobează cele mai noi tehnologii Suzuki și mă bucur că acestea au convins organizatorii competiţiei că acest model este „Cel mai 4×4 SUV”, a declarat Alin Radu, Director General al Suzuki România.

Cu o apariţie care îţi trezeşte setea pentru aventură, noul SX4 poate fi comandat cu trei variante de motorizare, două pe benzină (1,0 l Boosterjet, 1,4 l Boosterjet) şi una diesel (1,6 DDIS), şi patru niveluri de echipare Cool, Passion, Spirit si Luxus.

În funcție de echipare, noul SX4 vine cu 7 airbag-uri (airbag-uri frontale şofer + pasager, airbag-uri laterale faţă, airbag-uri cortină, airbag genunchi şofer), cu centuri pretensionate ELR cu prindere în 3 puncte, cu limitatoare de forţă şi reglabile pe înălţime (faţă), centuri cu prindere în trei puncte (spate), sistem ISOFIX de prindere a scaunului de copil pentru laterale spate, bare impact lateral în uşi, ABS + EBD, ESP, sistem autonom de asistenţă la frânare (Radar Brake Support), semnalizare vizuală pentru frânarea de urgenţă, sistem de asistenţă la pornirea din rampă (HILL HOLD CONTROL), sistem de monitorizare a presiunii în pneuri, funcţie de asistare la frânare, shift lock (AT, TCSS), lumini de zi standard sau cu LED sau pedalier retractabil (în caz de accident).

Suzuki SX4 are un preț de pornire de 14.500 Euro cu TVA inclus.

Despre autor:

Sunt de profesie economist si in timpul liber tatic, deci nicio legatura cu industria auto. Dar pentru ca inca copilarie iubesc masinile, in 2012 am pornit proiectul eblogAUTO.ro.

Articole Similare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Cîmpurile obligatorii sunt marcate. *