Cel mai rapid și mai puternic 911 construit pentru șosea este pregătit de lansare: noul Porsche 911 GT2 RS își va sărbători premiera mondială la Festivalul Vitezei de la Goodwood, din Marea Britanie (30 iunie – 2 iulie). Sub capota acestei mașini sport de înaltă performanță se află un motor boxer biturbo, de 515 kW (700 CP). Având o greutate de 1.470 kg cu rezervorul plin, coupé-ul cu construcție ușoară accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,8 secunde. Această mașină sport cu tracțiune spate atinge o viteză maximă de 340 km/h, iar datorită sistemului de propulsie similar celui din motorsport, noul 911 GT2 RS are un avantaj de 59 kW (80 CP) față de predecesorul său de 3,6 litri, dezvoltând un cuplu de 750 Nm (cu 50 Nm în plus).
Motorul se bazează pe cel de 3,8 litri al modelului 911 Turbo S, care generează 427 kW (580 CP). Pentru a spori performanța, turbocompresoare de mari dimensiuni împing un volum mai mare de aer în camerele de combustie. Un nou sistem supli-mentar de răcire asigură o ventilare optimă atunci când motorul e suprasolicitat, iar la temperaturi foarte ridicate, stropește cu apă intercooler-ul. Astfel, temperatura amestecului ajunge în gama de suprapresiune, livrând putere optimă chiar și în con-diții extreme. Transmisia PDK GT cu dublu-ambreiaj și șapte rapoarte, personalizată, de pe noul GT2 RS permite ca puterea să fie transferată fără întrerupere. În plus, sistemul de evacuare, special conceput din titan ultra ușor, cântărește cu aproximativ șapte kilograme mai puțin decât cel utilizat pe 911 Turbo și oferă un sunet
emoționant, fără precedent.
Pentru prima dată, Porsche Design sărbătorește debutul unei mașini sport de înaltă performanță prin lansarea unui ceas în ediție specială, care face trimitere la lumea motorsportului. Ceasul 911 GT2 RS este destinat exclusiv celor care achiziționează noul 911 și poate fi comandat numai împreună cu noul model GT.
În România, prețurile pentru modelul 911 GT2 RS pornesc de la 258.726 EUR, fără TVA.