După ce Ioniq 5 N a surprins cu performanțele sale remarcabile, dar și cu aspectul său ieșit din comun, Hyundai a prezentat acum în cadrul festivalului de la Goodwood noul Ioniq 6 N, adică cea mai performantă variantă a fastbackului Ioniq 6.
Conform declarației date pentru publicația Top Gear, șeful de design de la Hyundai, Eduardo Ramirez, în cazul lui Ioniq 6 N, toate modificările în materie de aspect „au un scop”. Așadar, se pare că, în ciuda faptului că arată ca și cum ar fi ieșit direct dintr-un joc video, noul Ioniq 6 N nu este doar un exercițiu de design.

Un aspect pe care cei de la Hyundai l-au considerat foarte important în cazul lui Ioniq 6 N este aerodinamica, cu un coeficient de 0.27. De aceea, se pot observa în partea frontală elemente precum o grilă cu elemente active și un splitter care generează apăsare.
Aripile au fost evazate atât în partea din față, cât și din spate cu 30 mm. Acestea acomodează niște jante mai ușoare, care au diametrul de 20 inch și folosesc niște anvelope dedicate Pirelli P-Zero 5, cu dimensiunile de 275/35 R20. Pe laterale pot fi observate și pragurile care vin în continuarea splitterului montat în partea din față.

În partea din spate se poate observa un eleron de tip „gât de lebădă”, care mie personal îmi amintește de cel al lui Porsche 911 GT3 RS, dar și un difuzor extins.
Deși privit din exterior, Hyundai Ioniq 6 N pare desprins direct dintr-un joc video, la interior lucrurile par să aibă o abordare complet diferită. De fapt, dacă mă întrebați pe mine, pare că cei care au lucrat la interior nu știau cum urma să arate exteriorul, dar aceasta nu este neapărat o critică!
Unul dintre principalele motive pentru care consider că interiorul lui Ioniq 6 N merită apreciat este abordarea clasică, cu numeroase comenzi fizice și lipsită de artificii care, deși arată spectaculos, afectează de multe ori funcționalitatea.

Principalele diferențe față de variantele normale ale lui Ioniq sunt scaunele scoică și volanul dedicat N. De asemenea, este folosită și Alcantara din abundență.
Tot la capitolul interior, va trebui să discutăm și despre sunet. La o mașină electrică? Se pare că da! Hyundai Ioniq 6 N are o funcție denumită „N Active Sound”, care generează un sunet asemănător cu cel al unui motor cu ardere internă și apoi îl redă în difuzoarele din interiorul mașinii și care, aparent, are un sunet nou acum.
Pentru a accentua tenta sportivă a lui Ioniq 6 N, va exista și o funcție care se numește „N Track Manager” și, după cum îi sugerează numele, are rolul de a înregistra și monitoriza timpii pe diverse circuite, chiar și cele create de șofer.
Dincolo de design pe care eu l-aș cataloga aproape ludic, dar într-un sens bun, cred că e timpul să discutăm despre ceea ce contează mai mult la Ioniq 6 N, și anume, despre detaliile tehnice.
Asemenea lui Ioniq 5 N, noul Ioniq 6 N folosește două motoare electrice, unul pentru puntea față și unul pentru puntea spate. Puterea combinată a celor două motoare este în acest caz una de 650 cai-putere, iar cuplul maxim este de 770 Nm.
Totuși, trebuie să menționez că această putere maximă este disponibilă doar pentru 10 secunde, prin accesarea funcției „N Grin Boost”, care mai apoi va necesita încă 10 secunde de pauză până la următoarea folosire. În absența ei, puterea este una de 609 cai-putere. Ce diferență mare!
Accelerația de la 0 la 100 km/h durează doar 3.2 secunde atunci când este folosit programul „N Launch Control”, iar viteza maximă este de 257 km/h.
Atât răcirea, cât și sistemul de managament al bateriei au fost revizuite în vederea obținerii unor performanțe cât mai bune în condiții dificile, precum cele de pe circuit. Capacitatea bateriei este de 84 kWh și se poate încărca de la 10% la 80% în doar 18 minute cu o putere de 350 kW.

Sistemul de frânare folosește niște etriere cu 4 pistonașe și discuri cu diametrul de 400 mm pentru puntea față și niște etriere cu un singur pistonaș și discuri cu dimensiunea de 360 mm pentru puntea spate.
Geometria suspensiei a fost recalibrată și promite acum un comportament mai dinamic decât cel al lui Ioniq 5 N, dar și mai puțin ruliu. Arcurile sunt și ele mai rigide, iar amortizoarele sunt controlate electronic.
Pe puntea spate se regăsește un diferențial autoblocant controlat electronic, iar împreună cu funcția „N Drift Optimizer”, promite să facă exact ceea ce sugerează numele acestei funcții.
„Cutia de viteze”, care se numește „N e-Shift” simulează 8 trepte, care sunt controlate de padelele din spatele volanului și folosește lumini ambientale ca să avertizeze șoferul când este momentul să schimbe viteza.