Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

CUPRA prezintă oficial conceptul Tindaya

CUPRA prezintă oficial conceptul Tindaya

În urmă cu doar câteva zile, CUPRA anunța că în cadrul Salonului Auto de la München va fi prezentat un nou model, denumit Tindaya, care va arăta noul limbaj de design al mărcii. Iată că acum avem mai multe imagini cu aceasta și nu pot să spun decât că Tindaya iese în evidență și pare să mearga contra tendințelor actuale.

În timp ce majoritatea producătorilor de mașini par să abordeze o tematică minimalistă în ceea ce privește designurile lor, cei de la CUPRA merg în direcția opusă și mizează pe un aspect strident care dorește să transmită emoție.

De fapt, exact emoția stă în centrul tuturor modelelor CUPRA, conform oficialilor mărcii, iar cu Tindaya aceștia doresc să surprindă exact emoția condusului și legătura dintre șofer și mașină. Mai mult de atât, conceptul Tindaya din cazul de față urmează să devină o realitate, conform spuselor directorului executiv interimar al CUPRA, Markus Haupt.

Din păcate, la momentul actual nu avem și detalii tehnice, așa că va trebui să ne mulțumim doar cu fotografiile și să așteptăm mai multe informații de la producător.

CUPRA are în plan intrarea pe noi piețe

La nivel mondial, marca CUPRA are 12 locații, iar acum, producătorul spaniol cercetează piața din Orientul Mijlociu pe care are în plan să o exploreze. Conform vice-președintelui departamentului de vânzări și marketing, Sven Schuwirth, piața din Orientul Mijlociu oferă mărcii o oportunitate de dezvoltare unică, având în vedere faptul că aceasta reprezintă una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume.

La capitolul vânzări, CUPRA a reușit să înregistreze în perioada cuprinsă între lunile ianuarie și august ale anului 2025 un număr de 216 000 de autovehicule livrate clienților. Astfel, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, CUPRA a înregistrat o creștere cu 36% la acest capitol.

În următoarele luni, CUPRA intenționează să atingă borna de un milion de autovehicule comercializate, iar în anul 2026, cu ocazia aniversării de 8 ani de la înființarea mărcii, se va lansa cel de-al optulea model al acestora, și anume, Raval.

AUTOR:

TAGS:

reclama