1

BMW 3.0 CSL Hommage

Printre studiile de design şi frumuseţile auto dintr-o eră trecută ce s-au strâns la Concorso d’Eleganza Villa d’Este, BMW Group a prezentat noul BMW 3.0 CSL Hommage – o formidabilă declaraţie de intenţie. Acest automobil este omagiul adus de echipa de design BMW modelului 3.0 CSL, un BMW coupé clasic atemporal şi emblematic din anii ’70.

Karim Habib, directorul BMW Design, explică gândirea din spatele designului BMW 3.0 CSL Hommage: „Pentru designerii BMW ca noi, BMW 3.0 CSL este un simbol de stil. Combinaţia de gene sportive şi eleganţă generează o estetică care cucereşte inimi şi în prezent. BMW 3.0 CSL Hommage celebrează multe dintre aceste particularităţi caracteristice, dar fără să le copieze. Categoric, unele paralele nu sunt evidente imediat. Mai degrabă ne dorim ca oamenii să sesizeze similitudinile decât să le observe imediat”.

BMW 3.0 CSL Hommage este o viziune de atletism pur: caroseria alungită începe cu deflectoare de aer specifice, pasaje puternice ale roţilor şi spoilere proeminente pe acoperiş şi în spate. În ciuda dimensiunilor, elementele aerodinamice sunt importante pentru ca aerul să curgă optim de-a lungul părţilor laterale ale automobilului. Deflectorul de aer din faţă contribuie la ventilarea compartimentului motor, în timp ce aripile de pe roţile spate asigură debitul optim de aer în jurul automobilului. Retrovizoarele laterale mici contribuie la reducerea suplimentară a rezistenţei aerodinamice. Spoilerul spate mare creşte forţa de apăsare asupra punţii spate propulsoare, astfel că îmbunătăţeşte transmisia puterii. Sistemele Air Curtain şi Air Breather garantează o ventilare optimă a pasajelor roţilor. Iar încrederea în sine şi calităţile sportive ale BMW 3.0 CSL Hommage sunt rezumate perfect de culoarea originală a predecesorului spiritual – Golf Yellow.

Posesor al unei părţi frontale care este una dintre cele mai late şi cele mai joase existente la un automobil al BMW Group, BMW 3.0 CSL Hommage emană sportivitate şi putere pură. În partea centrală, grila BMW a radiatorului este una înaltă ca amintire a stilului vertical al grilei de odinioară. Dimensiunea şi profunzimea spaţială a grilei simbolizează puterea motorului cu şase cilindri dispuşi în linie, cu eBoost. În acelaşi timp, geometria fin fasonată a cadrului şi lamelele grilei oferă părţii frontale sentimentul de calitate şi exclusivism. Datorită imaginii caracteristice, cu patru ochi, sportivitatea părţii frontale vine pe fondul unei interpretări hexagonale şi contemporane. Luminile laser şi tehnologia LED facilitează o grafică subţire şi modernă a luminilor, în timp ce conturul plat al farurilor generează aspectul concentrat, caracteristic BMW. Un „X” stilizat în interiorul luminilor divide funcţiile de iluminare şi evocă amintirea colantelor pentru faruri, de forma literei X, utilizate cândva în cursele de anduranţă. Benzile LED orizontale creează o conexiune vizuală între faruri şi grila radiatorului, dar, în acelaşi timp, accentuează impactul lat şi plat al părţii frontale. Larg şi din fibră de carbon, spliterul frontal reduce spaţiul dintre partea frontală şi şosea, iar în combinaţie cu grila radiatorului oferă o interpretare modernă a „nasului de rechin”, distinctiv pentru modelul iniţial. Cele două prize circulare şi seria de fante alungite aduc un omagiu altor elemente prezente la automobilul anterior, dar oferă o inspiraţie nouă pentru secolul XXI.

Partea laterală a automobilului reprezintă un contrapunct elegant la sportivitatea clară a părţilor frontală şi spate. Ampatamentul lung şi capota alungită dau impresia că extinde silueta Hommage. O linie orizontală continuă înconjoară automobilul ca un omagiu adus unei particularităţi stilistice a precedentului BMW 3.0 CSL: toate ornamentele din crom. În combinaţie cu elementul negru de dedesubt, linia continuă intensifică aspectul plat şi alungit al părţilor laterale.

Un detaliu particular al BMW 3.0 CSL Hommage este linia acoperişului. Împărţită în mod conştient în trei, linia aminteşte de secţiunea superioară distinctivă a BMW 3.0 CS – unul din primele coupé-uri care a avut un acoperiş care nu se continua în partea din spate. Comparativ cu omniprezentele coupé-uri fastback de astăzi, acesta a fost un element inovator, dar şi de design, o particularitate care emana sportivitate şi eleganţă în egală măsură. Ca şi BMW 3.0 CSL, Hommage dispune de logo BMW pe fiecare montant C.

Ca şi partea frontală, şi spatele automobilului este lat şi cu un design musculos. Suprafeţele generoase oferă prezenţă, iar elementele orizontale accentuează lăţimea. O atracţie deosebită o reprezintă designul stopurilor: o bandă LED, poziţionată deasupra spoilerului, conectează cele două stopuri, astfel partea spate beneficiată de un cadru formal. Puternic sculptată, bara spate cu difuzor CFRP creează impresia vizuală a puterii brute de care dispune BMW 3.0 CSL. Chiar şi privit de deasupra, BMW 3.0 CSL este extrem de dinamic. De la grila radiatorului la faruri, capota faţă urmează un „V” lat – o întoarcere nostalgică la un element distinctiv şi dinamic al primelor coupé-uri BMW.

Redus la minimum, interiorul BMW 3.0 CSL Hommage demonstrează utilizarea designului ultrauşor şi conferă caracterului sportiv o eleganţă palpabilă. Toate elementele interiorului sunt cele absolut necesare, fiecare componentă are un design de înaltă calitate, dar şi o funcţie structurală sau pentru condus. Într-un interior dominat puternic de CFRP, singura prezenţă de lemn este „panoul de instrumente” – un element pur structural şi dispus transversal. Aceasta reprezintă o referire clară la interiorul vechiului BMW 3.0 CSL, al cărui interior dispunea de decoraţiuni integrale din lemn. La noua versiune, doar micul afişaj central de încărcare eBoost întrerupe panoul de instrumente din lemn. Infotainmentul este la fel de minimalist în concept: un afişaj central pe coloana de direcţie informează conducătorul cu privire la treapta de viteză actuală, viteza, turaţiile şi punctul de schimbare.

Prin utilizarea materialelor de ultimă oră şi a soluţiilor detaliate, BMW 3.0 CSL Hommage afişează rafinament tehnic şi subtilitate a formei. Prelucrate cu meticulozitate, manşoanele din aluminiu adaugă accente de înaltă calitate la joncţiunea dintre diferite elemente structurale individuale. Designul uşii este pe cât de minimalist, pe atât de expresiv: suprafeţele precise şi curate urmăresc un arc spre spate, conferind uşii o calitate cursivă şi dinamică. Deschiderea uşilor combină stilul DTM, cu curea de tragere, cu mânerul elegant al modelului iniţial BMW 3.0 CSL, iar rezultatul este o soluţie hibrid de curea de tragere din nailon, localizată chiar în spatele mânerului din uşă. Asemenea interiorului ca ansamblu, acest detaliu dă expresie caracterului unic al BMW 3.0 CSL Hommage: o combinaţie câştigătoare între designul ultrauşor, sportivitate şi eleganţă.

Despre autor:

Sunt de profesie economist si in timpul liber tatic, deci nicio legatura cu industria auto. Dar pentru ca inca copilarie iubesc masinile, in 2012 am pornit proiectul eblogAUTO.ro.

1 COMMENT

  1. iuli

    e vis masina asta…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Cîmpurile obligatorii sunt marcate. *