Pentru a comemora succesul unui model din trecut, mai exact al lui Golf II Fire and Ice, cei de la Volkswagen s-au hotărât să lanseze o ediție specială a modelului electric ID.3. Acesta ar trebui să fie succesorul spiritual al lui Golf, dar într-o eră a electrificării.
Deși au anunțat această ediție specială acum ceva timp, ID.3 GTX FIRE+ICE a intrat doar acum în producția de serie, acesta urmând să fie fabricat la fabricile din Zwickau și Dresden, în Germania.
Cei de la Volkswagen au făcut numeroase ediții speciale ale modelelor din trecut, iar deși acestea nu erau mereu cu mult mai deosebite decât variantele standard, ele au fost apreciate și au devenit adevărate obiecte de colecție.
În acest caz, inspirația pentru ID.3 GTX FIRE+ICE a venit de la clasicul Volkswagen Golf II (1983 – 1991), care a avut o ediție specială denumită Fire and Ice. De fapt, aceasta a fost o colaborare între cei de la VW și compania producătoare de îmbrăcăminte sportivă BOGNER FIRE+ICE.

Volkswagen Golf II Fire and Ice
În prezent, ID.3 GTX FIRE+ICE continuă tradiția, acesta fiind și el rezultatul unei colaborări între cele două companii amintite mai sus. Și tocmai pentru a comemora succesul originalului, care și-a făcut debutul în anii ’90, ID.3 GTX FIRE+ICE va fi construit în doar 1990 de exemplare. Dacă sunteți interesați de o mașină electrică cu potențial de a deveni de colecție, cred că aici avem un câștigător.
Referitor la detaliile tehnice, ID.3 GTX FIRE+ICE va fi disponibil cu două niveluri de putere diferite, de 286 cai-putere și de 326 cai-putere. În cazul ambelor variante, cuplul maxim este de 545 Nm.
Versiunea cea mai puternică, de 326 cai-putere, va putea accelera de la 0 la 100 km/h în 5.7 secunde, iar viteza maximă va fi limitată la 200 km/h.
Bateria este una de tip litiu-ion și are o capacitate netă de 79 kWh. Aceasta poate fi încărcată la o putere de 185 kW de la 10% la 80% în doar 26 de minute. Autonomia declarată conform normelor WLTP este de 591 kilometri.
În ceea ce privește șasiul, va exista o suspensie adaptivă DCC ca echipare standard pe versiunea de 326 cai-putere, iar pe cea de 286 cai-putere această suspensie va putea fi echipată opțional.

De la lansarea din anul 2019 a modelului ID.3, nemții au reușit să producă peste 350 000 exemplare, acest model fiind disponibil în peste 40 de țări. Totodată, cei de la VW și-au exprimat dorința de a lansa câte o ediție specială în fiecare an.
Prețurile pe piața din Germania pentru VW ID.3 GTX FIRE+ICE pornesc de la €56 020.