În primele 6 luni ale lui 2023, Volkswagen a vândut cu 50% mai multe mașini electrice decât în aceeași perioadă în 2022. E de așteptat acest lucru, având în vedere că piesele devin mai accesibile, dar în același timp, subvențiile statelor europene au început să fie mai mici sau chiar eliminate, lucru ce se va întâmpla și în România.
Tot în primele 6 luni, putem vedea care au fost cele mai de succes modele: frații ID4/ID5 au vândut peste 100.000 de exemplare, pe când ID3-ul e undeva la 50.000 unități vândute. SUV-urile electrice VW au vânzări duble față de micul hatchback ce a pornit ofensiva electrică a germanilor. Cred că motivele principal pentru care cumpărătorii aleg SUV-urile electrice de la VW este nevoia de spațiu și autonomie.
Cu un consum mediu reușit în oraș de 16.9 KWH, autonomia reală pentru ID5 cu bateria de 77kwh, capacitate netă, e de 450 km. Autonomie reală cu AC pornit, mergând în traficul din București și fără a conduce conservator.
Pentru a ne propulsa, acest ID5 Pro Performance ne pune la dispoziție un motor electric de 204 cai putere și 310 Nm cuplu.
Motorul electric angrenează puntea spate și 0-100 are loc în 8.4 secunde, respectabil pentru un SUV de talie medie. Doar bateria are 500 kg, în total, mașina are 2 tone.Asta nu înseamnă că ruliul face greu de manevrat acest model – Volkswagen ID5 își ascunde masa prin plasarea ei cât mai jos și cât mai în centrul șasiului. Pentru a încărca acest model, beneficiezi de DC la 135 kW și AC la 7.4 sau 11 kW, în funcție de opțiunea ta.
Mașina aceasta costa 65.000 euro cu TVA inclus și un pomelnic de opționale – avem faruri LED Matrix, avem pompă de încălzire (opțional de 1000 euro), avem tapițerie microfibră și o pleiadă de sisteme de siguranță printre care și camera 360 și asistenți la coliziune, travel assist cu swarm data (adică mașina te tine pe banda relativ la benzile de circulație, dar și relativ la ceilalți participanți la traffic) plus multe altele la care te aștepți.
Văd din ce mai multe modele ID5 sau ID4 pe străzile din București, deci cumpărătorii au motive întemeiate pentru care optează pentru acest model care nu este deloc accesibil, dar merită investiția pentru a scăpa de bătăile de cap specifice unei mașini cu combustie internă.
Nota: