0

Test Drive Renault Clio GT Line Energy TCe 120 87 CP 2016

În weekend am avut ocazia să testez noul Renault Clio GT LINE, o mașină care m-a impresionat atunci când vine vorba de raportul calitate/ preț. Momentan nu vă dezvălui nimic mai mult decât că mașina este mai agilă decât pare la prima vedere.

Performante

Mașina testată face vine echipată cu motorizarea Energy TCe 120, ce dezvoltă o putere maximă de 87 CP, cu un cuplu de 205 Nm și care respectă normele de poluare Euro 6. Dat fiind cuplul pe care îl are motor, mașina are un demaraj extraodinar, pot spune că am ramas plăcut impresionat de cât de bine “se înfige”.

renault_clio_gt_testdrive_review_eblogauto_2017-2

Mașina este dotată cu sistemul driving eco, care te ajută să optimizezi foarte mult consumul prin modul de schimbare al vitezelor. Am mers cu 50 km/h într-a 6-a și intenționat am încercat să “omor” motorul, dar nu am reușit datorită sistemului. Cutia de viteze este manuală, cu 6 rapoarte de viteze. Atât volanul, cât și schimbatorul de viteze, sunt foarte bine realizate și ușor manevrabile. Producătorul a anunțat un consum mediu mixt de 5.3 l/100km și un consum urban de 6.8 l/100km, capacitatea rezervorului fiind de 45 de litri. Eu am obținut în schimb un consum urban de 9.6 l/100km și un consum mixt de 6.6 l/100km. Modelul Clio GT LINE atinge 100km/h în 12.2 secunde, ajungând la o viteză maximă de 182 km/h și având o greutate proprie rulată de 1090 kg. Mașina stă foarte bine în curbe, dar habitaclul nu este foarte bine antifonat, lucru pe care îl realizezi doar la viteze mari.

Siguranta

Renault Clio a fost testat către EURONCAP unde a obţinut 5 stele de siguranţă. Este o mașină extrem de sigură, obținând următoarele scoruri: pentru protecția pasagerilor la impact a primit un grad de protecție de 88%, pentru protecția copiilor de 89%, în timp ce pentru pietoni gradul de protecție este de 66%.

renault_clio_gt_testdrive_review_eblogauto_2017-3

Printre dotările de siguranță întâlnim:
– ABS cu repartiție electronică de frânare și asistență la frânarea de urgență (AFU);
– Sistem de stabilitate electronică a autovehiculului (ESP);
– Sistem de asistență la pornirea din pantă (HSA);
– Limitator de viteză Computer de bord;
– Airbag-uri frontale și laterale cap/torace pentru șofer și pasager față;
– Sistem de monitorizare a presiunii din pneuri șamd.

Interior

Interiorul nu este destul de spațios, este suficient loc în spate pentru 2 persoane și nu 3.

Confortul asigurat șoferului nu este unul foarte bun, mașina nu este dotată cu cotieră, iar scaunul este foarte incomod din cauza suportului lombar. În ceea ce privește reglajul scaunului, acesta este imposibil de realizat fara portiera deschisă, nu este suficient loc.

renault_clio_gt_testdrive_review_eblogauto_2017-8

Volanul este îmbrăcat în piele cu inscripție “GT Line”, pedalier sport din aluminium și ambianță interioară cu contururi albastre, badge specific “GT Line”, ornamente interioare de culoare bleu și tapițeria specifică “GT Line”.

Materialele folosite pentru bord sunt destul de plasticoase pentru gustul meu, dar îmbinările sunt realizate bine. Ce mi-a plăcut însă foarte mult a fost fagurele de la gura de aerisire caracteristic GT LINE.

renault_clio_gt_testdrive_review_eblogauto_2017-6

Modelul testat de către mine a venit echipat cu sistemul start-stop, Bluetooth, oglindă interioară heliomată, pilot automat cu posibilitate de ajustare a limitei de viteză, care însă este destul de greu de setat, dat fiind amplasarea incomodă a butonului de cruise control (între scaunele din față), dar și celor doua funcții ale butonului (regulator și limitator de viteze). (poza buton cruise). Printre dotări mai regăsim și aerul condiționat cu reglare automată, senzor de ploaie și lumină, funcția ECOMODE, geamuri electrice față și spate cu impuls pentru șofer, oglinzi rabatabile electric și card de acces și demaraj cu funcția „Mâini Libere”. Foarte amuzantă mi s-a părut funcția R Sound Effect, căreia nu îi găsesc utilitatea în a avea ambientul dintr-o mașină a viitorului sau un RS.

renault_clio_gt_testdrive_review_eblogauto_2017-7

Sistemul audio lasă de dorit dacă este folosit la o intensitate mai mare, claritatea sunetului dispărând. Încă un minus este legat de butonul menit să schimbe melodiile, cu care îți ia ceva timp să te obișnuiești deoarece rotița este plasată în spatele butoanelor destinate consolei de media, aflate sub volan.

Printre dotările pe care le găsesc foarte utile sunt: blocarea automată a portierelor la o viteză de peste 20 km/h, pilotul automat, comenzi volan și semnalizarea one touch. Lipsește însă încălzirea în scaune.

Exterior

Design sportiv, specific GT Line: Personalizare “Dark Metal”: obturatoare proiectoare de ceață (fără proiectoare de ceață pe versiunea GT Line), carcase oglinzi retrovizoare “GT Line”, Jante de aliaj 16” specifice GT Line design “Dark Metal” Ornament, contur geamuri de culoare neagră, spoiler față sport, praguri specifice RS și ornament de eșapament cromat.

renault_clio_gt_testdrive_review_eblogauto_2017-5

Preţ

Noul Renault Clio are un preț de pornire de 10,700 euro cu TVA inclus. Însă pentru o versiune așa puternică precum modelul testat, preţul este de 14.700 euro cu TVA. Maşina vine însoţită de o garanţie constructor de 36 de luni sau 100.000 km. Daca privim ofertele concurenței: Ford Fiesta ST 1.0 EcoBoost 125 CP preț 15.000 euro, Mazda2 115 CP preț 18.000 euro, Peugeot 208 preț 15.600, Seat Ibiza 14.400 euro sau VW Polo 16.400 euro, toata cu TVA inclus. Prin urmare, Clio devine o alegere foarte tentantă, doar Hyndai i20 poate rivaliza (preț 12.774 euro pentru motorizarea de 1.0 T-GDi 100 CP).

PRO: Cuplul, design-ul, prețul.
CONTRA: Consumul, lipsa încălzirii în scaune, sistemul audio.

Vezi galeria foto completa: Click aici! Vezi alte teste cu modele Renault: Click aici!

Rating Editor
  • NOTA
Scor total
Rating Utilizator
  • NOTA
Scor total
Despre autor:

Sunt de profesie economist si in timpul liber tatic, deci nicio legatura cu industria auto. Dar pentru ca inca copilarie iubesc masinile, in 2012 am pornit proiectul eblogAUTO.ro.

Articole Similare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Cîmpurile obligatorii sunt marcate. *