Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Test Drive Hyundai i40: Atentie! se ascute serios concurenta pe clasa medie

Test Drive Hyundai i40: Atentie! se ascute serios concurenta pe clasa medie

Inca de la inceput vreau sa va spun ca eram foarte reticent pe aceasta marca. Ultimul Hyundai condus pe test drive, a fost un Accent care era foarte manevrabil dar cu probleme mari pe partea de intretinere. In fine…Iata-ne la Salonul Auto Vrancea unde am fost invitati de Helios Service, reprezentanta Hyundai Romania, la un test drive cu Noul i40. Modelul testat:

 

Detalii tehnice

Noul i40 1.7CRDi DPF A6 Sedan
Capacitate cilindrica (cc): 1685
Combustibil: Diesel
Putere (CP/rpm): 136/4000
Cuplu Maxim (Nm/rpm): 320/2000-2500
Cutie de viteza/Nr.rapoarte: A/6
Tractiune: punte fata
Viteza maxima (km/h): 197
Acceleratie 0-100 km/h (s): 11.6
Nivel poluare: EURO 5
Consum:
– urban: 7.6
– extraurban: 5.1
– mediu: 6.0
Emisii:
– urban: 200
– extraurban: 136
– mediu: 159
Dimensiuni L/l/h (cm): 474/1815/147
Capacitate portbagaj (dmc): 503
Capacitate rezervor (litri): 70
Greutate (kg): 1622
Ampatament (cm): 277
Ecartament:
– fata: 1591
– spate: 1597
Motorizare:
 
Am inceput cu aceasta categorie pentru ca motorul diesel este unul foarte bun al modelului i40. La cei 1.7l se comporta foarte bine si are o usoara tenta sportiva. Motorul dezvolta 136CP/4000 RPM cu un cuplu de 325 Nm pe care ii simti imediat ce ai depasit 2.000 RPM. Motorul este asistat de o cutie de viteze automata cu 6 rapoarte. Cutia de viteze este insotita de padele la volanul soferului. Senzatia pe care am primit-o din partea motorului si a cutiei este ca imi ofereau tot ce am nevoie si cand am nevoie. Ca sa intelegeti mai bine va sfatuiesc sa faceti un test drive si veti intelege ca masina asta chiar este gandita foarte bine. La doar cei 1.7l avem parte de unul din cele mai mici motoare diesel pe cand concurenta se lauda cu 2.2l si cu puteri echivalente 120 – 160 CP. Acest motor mic dar „voinic” m-a surprins mai mult decat placut.
 
Consumul este unul de 6l/100km mediu si chiar este real. El s-a pastrat pe toata perioada testului unde am parcurs un traseu preponderent urban, mai putin in momentele in care am incercat butonul SPORT :)…dar si asa consumul nu a depasit limitele normalului.  Mai bine de atat stau modele ca Opel Insignia ECOflex 2.0 CDT si Peugeot 508 2.0HDI dar la ce preturi sunt acestea? 

Design exterior:

i40 arata foarte bine in exterior, design-ul este unul fluid, usor, lin si foarte placut ochiului ce atrage in mod sigur multe priviri. Acest trend al noului design Hyundai a fost adus de modelul iX35 si apoi folosit pe toate modelele ce au urmat. Dar ce da bine la exterior sunt farurile de zi cu LED. Da sunt foarte faine! Mie imi plac foarte mult dar ramane de vazut cum vor fi acceptate de potentiali clienti care au clar o slabiciune pentru marcile germane. 
 

Interior:

Pastreaza aceeasi caracteristica a exteriorului, fiind fluid cu multe linii curbe. Un lucru de apreciat la interior este spatiul, foarte spatioasa la nivelul genunchilor soferului iar pasagerii sunt tratati regeste avand si ei parte de confort si spatiu in timpul unei calatorii. 
 
Bordul este inspirat de la iX35 sau are o mica tenta din Opel Insignia.Indicatoarele sunt mari si clare. Intre ele gasim un display ce ne afiseaza informatii utile transmise de computerul de bord.
 
Materialele folosite la interior sunt de o buna calitate desi mi s-a parut ca plasticul care inveleste bordul este destul de tare. Ce nu mi-a placut a fost ca butonul destinat dezaburirii parbrizului si a stergatoarelor a fost amplasat pe partea dreapta a plansei de bord. Designer-ul poate a fost englez.. Dar este un simplu detaliu ce poate fi trecut cu vedere tinand cont ca masina per total arata bine.
 
Privind siguranta, i40 a obtinut 5 stele la testele EuroNCAP venind cu 7 airbag-uri, frana electrica de stationare cu functia autohold (o mare smecherie 🙂 va sfatuiesc sa o incercati intr-un test drive) ce permite demarari usoare atunci cand masina se afla in rampa, ESP, sistem de stabilitate electronic, etc. (mai multe informatii gasiti aici!)
 
Privind tehnologia folosita avem din plin numeroase gadget-uri printre care amintim bluetooth pentru telefon, USB, jack auxiliar, etc. Dar cel mai mult ne-a placut displayul aflat pe oglinda retrovizoare ce ne ofera asistenta la parcare.

 

Pret:

Fiind Hyundai, ma asteptam sa vina cu un pret fara concurenta, modelul testat avand un pret de 25.486 euro TVA inclus (pret promotie). Ce-i drept, Hyundai iti ofera in acesti bani cam tot ce vrei de la o masina. Stiu ce ati vrea sa ma intrebati, daca mi-as cumpara o astfel de masina la asa un pret? Sincer va spun ca DA! Este o masina buna care iti ofera confort, siguranta iar motorul…o da! motorul impreuna cu cutia de viteze iti ofera tot ce iti poti dori, ramane numai ca tu sa alegi ce vrei, putere sau economie de combustibil.
 
PRO: Design-ul exterior este deosebit, spatiu mare la nivelul genunchilor soferului si a pasagerilor, motor si o cutie automata ce se comporta excelent si manevrabilitate ridicata.
 
CONTRA: Pretul mi se pare cam mare si plasticul de deasupra bordului este dur.

reclama