Alfa Romeo Giulia Veloce! Ce frumos sună, nu-i așa? Partea bună este că nu e doar numele de această mașină, performanțele sunt și ele pe măsură. Sedanul italienilor reușește să-ți creeze o senzație incredibilă de fiecare dată când te urci la volan, dar și atunci când cobori de la volan și ochii tăi sunt binecuvântați cu silueta superbă ce aparține Giuliei. Până cobori de la volan, ai timp să te bucuri de scaunele excelent modelate, de volanul de o grosime excelentă cu butonul de Start pus la vedere, de padelele din spatele volanului ce controlează cutia ZF în 8 trepte și de interiorul ce pare atât de simplu, încât nici nu mai contează mărimea ecranului sistemului de infotainment. Toate aceste lucruri te învăluie fără să îți dai seama chiar și atunci când stai pe loc. Dacă mai și îndrăznești să trezești la viață această operă de artă pe roți, atunci încântarea ta va ajunge la noi culmi. Alfa Romeo Giulia Veloce Q4 – acele ultime două simboluri din numele complet al modelului testat de noi înseamnă că italienii nu se tem de riscurile implicate de implementarea unui sistem de tracțiune integrală pe acest model. Deși, la nevoie, ambele punți pun umărul la treabă, puntea ce guvernează propulsia este cea din spate. Doar atunci când mașina simte că ai avea nevoie de puțin ajutor, puntea față începe și ea să lucreze. Dinamica este magică – nu contează cât miști volanul, mașina reacționează întocmai cum te-a aștepta. Deși în modul normal de condus sunetul motorului nu este spectaculos, în modul Dynamic, urechile îți sunt gâdilate de murmurul melodios al acestei unități în 4 cilindri, turbo, ce dezvoltă 280 cai putere. Că e frumoasă știam cu toții, că e sportivă ne cam așteptam, dar că Alfa Romeo Giulia Veloce este și un sedan practic… Asta ne convinge să punem bani deoparte.
Nota: