Probabil ați observat și voi că în memoria colectivă a populației există anumite modele de mașini care provoacă mereu reacții, deși sunt sigur că anumite persoane nici măcar nu au avut de a face cu ele.
Ca să fiu mai explicit, probabil că ați luat și voi parte măcar o dată la o discuție de genul „Mercedes Cobra? Bune mașini!”, deși niciuna dintre părțile implicate poate nu a avut vreodată o astfel de mașină.
Și totuși, datorită popularității sau reacțiilor pe care le-a provocat acel model la vremea sa, acesta reușește să rămână întipărit în memoria colectivă drept o mașină de excepție.
Unde vreau să ajung? La subiectul de astăzi, și anume, la bine-cunoscutele Opel Ascona B și Manta B, care au împlinit în acest an venerabila vârstă de 50 de ani. Despre marca Opel se pot spune multe, i se pot aduce și critici și laude, dar un lucru este cert. Ascona B și Manta B au făcut istorie și au fost foarte apreciate, dar și dorite de către oameni, și asta e tot ce contează.
Așadar, ne vom întoarce acum cu 50 de ani în trecut, mai exact, la evenimentul IAA Frankfurt, în cadrul căruia și-au făcut apariția atât Ascona B, cât și Manta B. Cele două modele folosesc aceeași platformă, dar sunt destinate unor categorii de clienți diferite.
Primele generații ale celor două modele amintite și-au făcut apariția în anul 1970, iar succesul acestora a fost unul rapid. Opel Ascona A a fost lansat cu scopul de a apropia gaura aflată în gamă dintre modelele Kadett și Rekord, iar Opel Manta A vine ca un concurent la clasicul Ford Capri.
Cinci ani mai târziu, în anul 1975, își fac apariția înlocuitorii celor două modele, Ascona și Manta, ajunse acum la generația B.
Noul Opel Ascona avea misiunea dificilă de a-i călca pe urmele predecesorului său, misiune pe care se pare că a îndeplinit-o cu succes.
Ascona B a crescut cu 20 cm în lungime, cu 4 cm în lățime, iar ampatamentul era cu 9 cm mai mare decât cel al predecesorului său. Acest fapt a avut un impact vizibil și simțitot asupra spațiului pentru pasageri.
Tot la confortul pasagerilor au contribuit și noile scaune din spumă cu părțile laterale întărite pentru a oferi mai multă susținere.
În ceea ce privește condusul, modificările aduse șasiului au avut un impact pozitiv asupra confortului și stabilității lui Ascona B. Ecartamentul a crescut pentru ambele punți, iar cursa arcurilor era mai mare, acestea fiind două dintre aspectele care au făcut ca ultima generație de Ascona cu tracțiune pe roțile din spate să fie mai bună ca niciodată.
Designul mașinii a fost îmbunătățit și el, dar adevărata schimbare nu era vizibilă cu ochiul liber. Mai exact, deși suprafața totală a mașinii a crescut, atât consumul de combustibil cât și rezistența la înaintare au scăzut, datorită aerodinamicii atent studiate.
Un alt avantaj este și cel al suprafeței vitrate care a crescut cu 20% față de cea a generației trecute, fapt care ajută la vizibilitate și îmbunătățește siguranța.
Succesul lui Opel Ascona B a continuat și dincolo de drumurile publice, mai exact, în motorsport, unde aceasta a continuat ceea ce Ascona A începuse deja.
În anul 1974, la bordul unui Opel Ascona A, Walter Röhrl și Jochen Berger au câștigat la Campionatul European de Raliuri și au obținut și încă 6 victorii la nivel național.
În anul 1979 apare modelul Ascona 400, care folosea un motor de 2.4 litri, cu doi arbori cu came în cap și care dezvolta 144 cai-putere. Mașina era echipată și cu frâne pe discuri pentru puntea spate, dar și cu o cutie de viteze în 5 trepte.
Versiunea destinată pentru motorsport a lui Ascona 400 dezvolta 260 cai-putere, iar rezultatul mult așteptat vine în anul 1982, când pilotul Walter Röhrl reușește să câștige la bordul unui astfel de model la Campionatul Mondial de Raliuri.
Astfel, Opel Ascona 400 de Grupa 4 devine ultima mașină cu tracțiune pe roțile din spate care reușește să câștige acest titlu.
Opel Manta B Berlinetta
Ceea ce era considerat neobișnuit la acea vreme în cazul lui Opel Manta B era faptul că deși avea spațiu pentru 5 pasageri și era destul de economic, acesta era și foarte plăcut la condus și oferea niște performanțe surprinzător de bune.
Opel Manta B avea un aspect elegant care dorea să transmită într-un mod destul de evident faptul că dinamica mașinii a fost printre prioritățile sale. De asemenea, Manta B a fost disponibil în diverse versiuni de-a lungul carierei sale, unele care se doreau a fi mai elegante, iar altele care voiau să fie mai sportive.
De exemplu, modelul Manta Berlinetta voia să transmită ideea de „sportivitate luxoasă”, acesta având o tapițerie din velur, dar și volan și jante cu tentă sportivă. Apoi, era și modelul Manta GT/E, care punea și mai mult accentul pe condusul dinamic.
Opel Manta B GT/E
Acesta avea o capotă vopsită în negru mat, inspirată din motorsport, un volan cu spițe din metal, dar și toate ceasurile indicatoare necesare, precum un voltmetru sau un ceas care indica presiunea uleiului.
Suspensia era mai rigidă, direcția era mai precisă, iar motorul care dezvolta 105 cai-putere garanta o viteză maximă de 185 km/h. Jurnaliștii vremii notează astfel faptul că deși Manta avea mai puțină putere decât competiția, era totuși mai rapidă.
Un rol important aici îl juca și aerodinamica foarte bună pentru acea vreme, Manta B având un coeficient de 0.352, unul chiar mai bun decât anumite mașini sport veritabile ale vremii.
Asemenea lui Ascona B, și Opel Manta B primește tratamentul „400”, cu același motor de 2.4 litri care dezvolta tot 144 cai-putere. Cu toate acestea, în timp ce versiunea de stradă avea aceeași putere, varianta destinată raliuri a ajuns să dezvolte 280 cai-putere!
Opel Manta B 400
Astfel, Manta B 400 continuă cu succesul în motorsport, în anul 1983 un astfel de model câștigând la Campionatul German de Raliuri cu Erwin Weber și Gunter Wanger.
AUTOR: Robert Drilea
ARTICOLE SIMILARE
