0

Noul Mercedes-Benz Tourismo RHD

Mercedes-Benz lansează în premieră mondială noul Tourismo. Pornind de la caracteristicile care au consacrat acest model – eficiență maximă a costurilor, siguranță, funcționalitate și confort, noul Tourismo RHD promite să impresioneze deopotrivă companiile, pasagerii și șoferii. Cu o gamă extinsă de versiuni de dotare și motorizare, noul Tourismo RHD este deosebit de polivalent. Mercedes-Benz Tourismo este cel mai des utilizat pentru curse de distanțe mari și curse comerciale sau expres, excursii și, ocazional, în curse speciale în regim urban. Această polivalență consolidează poziția noului Tourismo RHD drept noua stea pe segmentul business, evidențiind viziunea Mercedes-Benz asupra gamei de autobuze și autocare. Noul Tourismo RHD urmează să înlocuiască cel mai bine vândut autocar cu podea ridicată din Europa după unsprezece ani. Producția în serie a Tourismo RHD va începe în luna iulie a acestui an, toate modelele urmând a deveni disponibile pe piață până la sfârșitul anului 2017.

Pentru companii, eficiență maximă a costurilor înseamnă, în primul rând, costuri minime. Noul Tourismo RHD vine în întâmpinarea acestei nevoi, reducând consumul de combustibil cu aproximativ 4,5% față de predecesorul său, în principal prin optimizarea aerodinamicii și prin proiectarea unei caroserii complet noi, elegante și cu o greutate redusă. Economiile se ridică până la 7% în cazul pachetului de eficiență al noii generații de motoare OM 470, lansată pe piață în vara anului 2016.

Configurația pentru Tourismo RHD are la bază cea mai nouă generație de motoare Mercedes-Benz OM 470, cu șase cilindri în linie, cilindree de 10,7 l și pachet de eficiență. Vârful de gamă în materie de motorizări, cu 335 kW (456 CP), combină dinamica remarcabilă cu consumul redus de combustibil. O altă noutate a Tourismo RHD constă în motorul compact Mercedes-Benz OM 936, cu șase cilindri în linie, cilindree de 7,7 l și 260 kW (354 CP). Acesta îmbină consumul mic de combustibil cu o greutate redusă a autovehiculului, ceea ce îi conferă o capacitate extinsă de depozitare și o eficiență ridicată la nivel de costuri.

Cu noile echipări opționale, precum Predictive Powertrain Control (PPC) sau Eco Driver Feedback (EDF), consumul de combustibil și emisiile pot fi reduse și mai mult.

Sistemul de frânare de urgență Active Brake Assist 3 (ABA 3), funcția Stop/Start Assist, pentru condiții de trafic aglomerat, și sistemul de detectare a somnolenței Attention Assist (AtAs) sunt doar trei exemple ale tehnologiei sofisticate de siguranță a noului Tourismo RHD. Gama vastă de elemente de siguranță poate fi configurată individual pentru a se potrivi cu modul principal de utilizare al autocarului. Pachetul standard de tehnologie de siguranță cu care este echipat noul autocar este exemplar, iar dacă include toate dotările de siguranță, este de nedepășit.
Și în ceea ce privește siguranța pasivă, Tourismo RHD stabilește noi standarde în segmental său: în cazul unui eventual accident, sistemul Front Collision Guard (FCG) protejează șoferul și copilotul în caz de coliziuni. Mai mult, construcția complet nouă a noului șasiului inelar al autocarului asigură suficient spațiu, atât pasagerilor, cât și șoferului, în caz de răstunare

Despre autor:

Sunt de profesie economist si in timpul liber tatic, deci nicio legatura cu industria auto. Dar pentru ca inca copilarie iubesc masinile, in 2012 am pornit proiectul eblogAUTO.ro.

Articole Similare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Cîmpurile obligatorii sunt marcate. *