Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Bastian Baudy, semnalul unui posibil reset de design la Mercedes-Benz

Bastian Baudy, semnalul unui posibil reset de design la Mercedes-Benz

Mercedes-Benz pierde unul dintre cei mai influenți designeri ai săi. Gorden Wagener, care a ocupat funcția de șef de design al brandului din 2016, a anunțat că va părăsi compania din proprie inițiativă pe 31 ianuarie 2026, încheind un capitol definitoriu în istoria recentă a designului brandului. Succesorul său, Bastian Baudy — în prezent șeful departamentului de design Mercedes-AMG — preia nu doar un titlu, ci întreaga identitate vizuală a uneia dintre cele mai recunoscute mărci de lux din lume. Cu un portofoliu ce include cele mai recente modele E-Class, EQE, GLC și GLC Coupé, alături de conceptul extrem de elegant AMG Vision Gran Turismo, Baudy a lăsat deja o amprentă puternică asupra designului Mercedes. Rămâne de văzut dacă va păstra continuitatea sau va aduce o ruptură stilistică, dar un lucru este clar: Baudy vorbește fluent limbajul vizual al lui Wagener și este pregătit să-l ducă în următoarea eră estetică a Mercedes-Benz.

Prin promovarea unui membru al echipei interne, în locul recrutării unei figuri externe cu profil înalt, Mercedes transmite încredere într-o schimbare evolutivă, treptată, mai degrabă decât într-o reinventare disruptivă. Observatorii din industrie consideră că această abordare poate contribui la stabilizarea încrederii dealerilor și a clienților, însă implică riscul de a rata oportunități de diferențiere într-o piață premium de vehicule electrice din ce în ce mai aglomerată.

Predecesorul său, Gorden Wagener, a lăsat o amprentă profundă

Baudy, în vârstă de 40 de ani, îi succede lui Wagener, 58 de ani, în funcția de director de design al Mercedes începând cu 1 februarie.

În ultimele două decenii, Wagener a lăsat o amprentă profundă asupra mărcii Mercedes, prin filosofia sa de design „puritate senzuală”, concretizată într-o serie de concepte spectaculoase și modele de serie cu impact major.

Printre cele mai notabile se numără supercarul SLR McLaren, prezentat în 2003, urmat de succesele de volum precum S-Class W222, lansat în 2013, și A-Class W176, repoziționat în 2012.

Mai recent însă, stilul rotunjit și aerodinamic adoptat pentru sedanurile electrice EQS și EQE nu a reușit să rezoneze la fel de puternic cu clienții.

În paralel, a fost tot mai des criticat pentru apariții publice controversate, inclusiv pentru declarații în care a denigrat designul Audi la salonul IAA Mobility 2025 de la München, precum și pentru prezentări în care a folosit corpuri feminine pentru a ilustra ceea ce el a descris drept „sexualitatea” unui automobil.

O abordare pragmatică, cu o aură creativă

Baudy preia conducerea unei echipe globale de design formată din aproximativ 150 de specialiști, cu studiouri inclusiv în California și la Nisa. În interiorul companiei, el este perceput ca o figură clar diferită față de predecesorul său și este descris drept un adevărat jucător de echipă, de la care se așteapta consolidarea colaborării din cadrul departamentului.

Se spune despre el ca ar avea o aură creativă, dar într-un mod foarte plăcut și cu picioarele pe pământ. De asemenea, este considerat capabil să comunice designul într-un mod foarte clar și accesibil.

Din 2023, Baudy conduce designul mărcii de performanță AMG. Printre proiectele sale se numără conceptul AMG Vision Gran Turismo din 2013, care a câștigat vizibilitate la nivel global prin includerea sa într-un joc video de curse extrem de popular, Gran Turismo. Anterior, în calitate de team leader în Sindelfingen, a coordonat designul modelelor Mercedes din clasa medie și superioară.

„Prin această numire, Mercedes-Benz mizează pe un designer cu experiență și trasează direcția pentru următoarea eră a limbajului său de design”, a transmis compania într-un comunicat prin care a anunțat schimbarea, în luna decembrie.

Accent pe proporții

Baudy își leagă fascinația pentru automobile de un moment din copilăria timpurie. La vârsta de opt ani, a văzut un Lamborghini Countach trecând pe sub o barieră coborâtă — posibil doar datorită profilului extrem de plat al supercarului italian. Imaginea i-a rămas întipărită în minte și a contribuit la definirea parcursului său profesional.

Baudy a fost dintotdeauna atras de pictură și artă. Spune că inspirația îi vine din orice generează un nou impuls vizual — de la film și modă, până la arhitectură.

După finalizarea studiilor preuniversitare, a urmat design de transport la Pforzheim University, în Germania, înainte de a se alătura departamentului Advanced Design al Mercedes-Benz, unde și-a început cariera profesională.

„Arta are pentru mine o dublă valență”, a declarat el într-un interviu acordat în trecut. „Este meșteșug și frumusețe, așa cum le regăsim în romantism și Renaștere, dar în același timp este expresie a emoției și a dinamismului, ca în expresionism și impresionism.”

Aceste elemente, spune Baudy, se reunesc într-un automobil într-un mod aproape unic, rar întâlnit la alte produse.

Baudy vorbește încă cu mândrie despre conceptul Gran Turismo, evocând „fiorii” pe care îi simte atunci când se gândește la proporțiile sale bogate și la impactul emoțional. De asemenea, indică modelul smart și prima generație A-Class drept unele dintre cele mai iconice creații de design din istoria Mercedes.

Modul în care vor arăta modelele Mercedes sub conducerea lui Baudy va deveni mai clar spre finalul acestui deceniu. Până atunci, cele mai importante decizii de produs vor fi deja stabilite, lăsând loc în principal doar pentru modificări de ordin estetic.