Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Test Drive VW Tiguan 2.0 TDi 140 CP DSG: Facelift vs Reloaded

Când am auzit că o să avem în teste VW Tiguan, am avut mari așteptări de la această mașină. Am sperat că va fi exact așa cum mi-am imaginat eu, lucru care s-a adeverit. În schimb, singurul aspect de care am fost puțin dezamăgit a fost modelul care ne-a fost pus la dispoziție motorizarea 2.0 TDi cu 140 CP. Dacă ar fi fost acela de 177 de cai probabil nu aș mai fi avut nimic de comentat.
MOTOR/CUTIE: Modelul pe care noi l-am avut în teste a venit echipat cu motorizarea 2.0 TDi cu 140 CP, având cuplul de 320 Nm și dându-ne impresia de putere abia după 2.500 de rotații. Acest model de 140 CP are suficientă putere pentru un mers normal, comod, în schimb peste 100 de km/h accelerația ușor ușor se plafonează. Motorul face parte din categoria Bluemotion, fiind cuplat cu o cutie DSG in 7 rapoarte, care sincer face toți banii. NOTA: 4.3
 
CONSUM: Consumul noului Tiguan ne-a impresionat, dar într-un mod negativ. Ne așteptam ca pe pilot automat la viteză constantă de 100 km/h să fie undeva de 5l, el în realitate oscilând între 6-7. La 50km/h nu am reușit să o „convingem” să consume sub 5,5l. NOTA 4.2
 
PERFORMANŢĂ: Tiguanul pe care noi l-am testat se poate considera o sportivă doar datorită pachetul R-style cu care este echipat. Însă din punct de vedere al motorului, am reușit să ajungem la 100 de km/h abia in 11s. NOTA 4.2 
 
SIGURANŢĂ: Facelift-ul se bucură de cele cinci stele EuroNCAP, fiind considerat unul dintre cele mai sigure SUV-uri. Tiguan vine echipat cu airbag-uri (faţă, laterale, cortină), ESP, lumini de urgenţă, monitorizare pneuri şi opţional o multitudine de pachete: senzori de oboseală, senzori de bandă, senzori de lumini şi generaţia a doua pentru parcarea automată. NOTA 4.5
 
INOVARE: La fel ca Golf VII, Tiguan Facelift a preluat de la Touareg, exteriorul, iar interiorul este similar Passat-ului. Politica celor de VW spune că ceva ce este bun nu trebuie schimbat ci cel mult îmbunătăţit. Chiar dacă este o viziune enervantă, este una corectă ţinand cont că modelul Tiguan se vinde bine în Europa (12% cota de piaţă iar în Germania, respectiv 21%), SUA, China, Brazilia, Australia şi Rusia. NOTA 4.0
 
TEHNOLOGIE: La bordul Tiguanului se află un sistem multimedia foarte reușit cu o linie audio bună, o climatizare dublă cu încălzire în scaune, senzori de lumină, ploaie, parcare, cu o cameră rear assist. Ce mi s-a părut interesant la sistemul audio, este faptul că deține funcția de redare MP3 cu o magazie de 6 cd-uri, cu o interfață aux-in și slot card în loc de USB. Dezamăgirea vine din lipsa sistemului de navigație. NOTA 4.5 
 
INTERIOR: La interior modificările sunt nesemnificative. Însă nu mă pot abține să nu remarc calitatea materialelor folosite, lucru cu care VW ne-a obișnuit. Tiguanul are tot ce e mai bun din celelalte modele VW : interiorul de Golf, modularitatea unui Sharan sau Touran și prestanța fratelui mai mare, Touareg. Tiguanul este o mașină polivalentă pe care o recomand atât tinerilor cât și familiilor. Portbagajul este de 470 l. Dacă se rabatează scaunele din spate se ajunge până la 1510 l. Toate funcțiile sunt asezate într-un mod intuitiv. Tiguanul este foarte bine antifonat. Pachetul R-line de care noi ne-am bucurat vine la interior cu o tapițerie Kyalami și părțile interioare laterale în microfibră  San Remo, un volan extrem de fin în 3 spițe cu inserții de aluminiu, un plafon de culoare neagră și praguri inscripționate pe față R-line! NOTA : 4.6
 
EXTERIOR: La exterior avem foarte multe de spus. Să începem cu luminile de zi cu led și cu blocurile optice spate complet redesenate. Tiguan se înscrie în linia design VW actuală, cu puternice influențe de la Touareg. Acest pachet R-line de exterior este compus din jante de aliaj Mallory pe 18, o suspensie sport care îți dă o senzație de siguranță și stabilitate (cu un minus pe drum accidentat), bare de protecție față-spate în design R, spoiler față  design R cu o grilă cromată, bări de sustinere pe cupola cromată și inserții uși cromate precum și spoiler spate. NOTA 4.4
 
PREŢ: Prețul de pornire al Tiguanului este de 23.872 euro  pentru varianta 1.4 tsi de 160 cp. În cazul versiunii testate de noi prețul este 32.700 euro cu TVA. Concurența este una acerbă, concurentul direct al tiguanului fiind Hyundai ix 35. Cu aproximativ aceleași dotări Hyundai ix 35 costă 28.846 euro cu TVA, noul Mazda cx-5 CD150 Challenge AT costă 28.890 euro cu tva, Toyota RAV4 2.2 dcat (150 cp) costă 35.266 euro cu tva iar Ford Kuga  2.0 tdci 140 cp are un preț de 31.650 euro cu tva. NOTA 4.0 

PRO: cutia DSG, pachetul R style, calitatea materialor, stabilitatea în condiții de drum asfaltat cu serpentine.
 
CONTRA: suspensia sport – inconfortabilă pe off-road, cai putere,portbagaj, aspect conservator, cotiera spate.

reclama