Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Test Drive Renault Clio 2023

Avea Clio nevoie de o reîmprospătare a designului? Avea, și oficialii Renault nu s-au ferit să spună motivul la lansarea oficială: Peugeot 208! Celălalt hatchback celebru din Franța a luat segmentul prin surprindere cu design atrăgător, interior interesant și culori ce ar bucura și cel mai deprimat student la pictură. Clio avea nevoie de un facelift pentru a ne aminti că există și că, de fapt, s-ar putea sa fie alegerea mai bună dintre cele 2 modele.

Clio cu sistemul de propulsie hibrid pe care îl avem azi, are 1240 kg, 208 nici măcar nu are un propulsor hibrid, deci masa lui este mai joasă cu circa 80kg. Lungimile sunt aproape identice, dar ampatamentul face diferența – distanța dintre punți e mai mare cu 4 cm și jumătate la Clio. Ce înseamnă asta? Spațiu în habitaclu! Propulsorul hibrid E-Tech 145 are la bază un 1.6 atmosferic în 4 pistoane ajutat de 2 motoare electrice, unul de circa 50 de cai putere ce asigură tracțiune, și alt motor electric mai mic ce se ocupă mai mult cu recuperarea energiei. Cutia utilizată este multimodala E-Tech, și ea are componente electronice dezvoltate, astfel că nu există ambreiaj, mariajul dintre cutie și motor făcându-se printr-un motor electric ce învârte cutia la viteza corectă.

Consumul în oraș este excelent, cam 4.5 litri, vorbim de condus normal, nu conservator. Partea bună este că bateria de 1.2kwh este îndeajuns de mare încât să susțină propulsia electrică în mare parte a timpului cât ești în mediul urban, așa că nu prea consumi carburant decât atunci când accelerezi mai tare. Și când accelerezi mai tare, 0-100 are loc în 9.3 secunde. Partea bună este că 0-50 este extrem de rapid, pentru că pleci de pe loc cu propulsie electrică. Nici n-o să știe șoferul acela de Uber care s-a băgat în fața ta ce l-a lovit. Bine, nu mă refer că o să-l lovești, ci că o să treci fulgerător pe lângă el.

Acest Clio hybrid E-Tech 145 Esprit Alpine este 24.700 euro cu TVA inclus, dar îți poți lua un E-Tech full hibrid de la 20.800. Dacă pur și simplu vrei cel mai ieftin Clio, te anunț că încă mai există SCe-ul de 65 cai putere pentru 14.000 euro TVA inclus. Cred cu tărie că Renault Clio este alegerea potrivită pentru cei care vor cel mai mult spațiu disponibil în această clasă. 208 are, în sfârșit, un rival pe măsură.

 

 

 

CONCLUZII

Nota:

Galerie foto Facebook