Într-o zi liniștită de vară stăteam în fața laptopului și deodată îmi apare un mesaj ce avea să mă bucure maxim și să îmi ofere o nouă percepție despre ceea ce înseamnă spațiu bine folosit. Era mesajul ce mă anunța faptul că cei de la RMB Inter Auto, dealer oficial Mercedes-Benz în Cluj – Napoca, dau la testdrive noul Mercedes AMG GT 63 S, iar prin acest mesaj am fost anunțat cumva că eu voi fi cel care va avea onoarea de a testa o asemenea bijuterie.
Mă așteptam ca în momentul în care mă voi sui la volan să fiu întâmpinat de o mulțime de materiale de cea mai înaltă calitate iar așteptările nu mi-au fost deloc înșelate. Încă de la prima atingere mâinile și ochii îți sunt bucurate de către pielea „nappa” și de către cusăturile manuale vizibile pe bord, aceasta fiind îmbinate în mod plăcut cu iluminarea interioară ce poate fi customizată dintr-o gamă extrem de variată de culori. La cele de mai sus se adaugă un display ce este integrat într-un mod plăcut ce nu deranjează privirea, lucru reușit de către puțini constructori, ecranul din fața șoferului având deja clasicele ceasuri ce îți inidcă viteza și turațiile. Modelul testat de către noi are în dotare scaune Performance din fibra Dinamica, și sincer să fiu, în momentul în care le-am văzut am crezut că voi simți nevoia de un suport lateral mai accentuat. Nu a fost cazul, poziția de condus fiind excelentă atât pentru mersul prin oraș cât și pentru un mers mai sportiv.
M-am așezat încetul cu încetul la volan și așteptam cu sufletul la gură să realizez primii kilometrii cu această superbă mașină. Fiind pentru prima dată la volanul unui Mercedes-AMG am avut o mică problemă…nu reușeam să găsesc butonul ce dezactiva frâna de mână, acțiune ce mi-a luat în jur de 2 minute. Am reușit să scap de acest mic impediment și…am plecat la drum. Fiind în apropierea unui drum de munte am decis să mergem în acea direcție, urmând pe parcurs să îmi dau seama că a fost o decizie mai mult decât inspirată. O dată ajunși în zona montană am decis să le dau frâu celor 639 de cai putere, motorul V8 Biturbo realizând niște sunete ce îți încântă urechiile la fiecare apăsare a pedalei de accelerație. Eram foarte curios de modul în care se comportă pe viraje o mașină ce este gândită cu adevărat de către ingineri pentru a fi cât se poate de eficientă și pot spune că modelul testat de către mine și-a depășit așteptările. Din punct de vedere al aderenței comportamentul este ireproșabil, supravirarea și subvirarea fiind aproape inexistente, neexistând acea tendință atât de frecventă la alte mașini de genul de a rupe aderența la plecare în momentul în care controlul tracțiunii este dezactivat. Mașina prezintă un pic de ruliu pe virajele strânse lucru absolut normal având în vedere dimensiunile sale, fiind ajutată însă foarte eficient de către sistemul „Rear-axle steering”, iar în ceea ce privește virajele de viteză mai mare se comportă impecabil, reușind să mențină acea combinație fantastică de aderență mecanică și aerodinamică. Cireașa de pe tort este datâ de cutia de viteze în 9 trepte AMG SPEEDSHIFT MCT, cutie ce schimbă impecabil, fie că este vorba de mers 100% automat, fie că folosești padelele prezente în spatele volanului. Diferența între modurile de condus nu este masivă dar este cu adevărat simțibilă, mașina devenind și mai controlabilă și mai agresivă în momentul în care treci pe modurile sport sau sport plus.
Chiar dacă inima îmi spunea că mai am mulți kilometrii de parcurs, ajunși într-o parcare am decis să ne oprim pentru a studia ceea ce mai era de studiat. Având în vedere faptul că timpul petrecut cu mașina a fost destul de scurt, ne-am uitat un pic pe toate butoanele prezente în fața noastră și pe infotaimentul din față. Am admirat faptul că toate butoanele prezintă și un display ce îți ușurează alegerile în momentul în care mergi pe drum, din păcate îți trebuie mult timp pentru a le desluși pe toate iar noi nu l-am avut, după care ne-am uitat rapid pe infotaiment, acesta fiind așa cum era de așteptat complet, singurul lucru ce îi lipsește în opinia mea fiind touchscreenul. Trecând la locurile din spate am realizat un clasic test 1.92, și am fost uimit de spațiul avut la picioare, acesta fiind masiv și nici de partea de înălțime nu mă pot plânge, mai ales că este vorba de o mașină sport. Varianta testată de noi avea 2 locuri pentru pasagerii din spate iar din punctul meu de vedere Mercedes a făcut o treabă extraordinară pentru cei menționați mai sus, pe partea de pasageri fiind cea mai confortabilă mașină testată de mine până acum. La ceea ce am spus mai sus se adaugă și un infotaiment realizat special pentru pasagerii din spate care se pot controla diverse aspecte precum luminarea interioară și distribuirea sunetului în mașină. Portbagajul are 461 de litrii și este suficient de încăpător pentru o excursie cu familia, personal fiind uimit de cât de mult spațiu poate oferi această mașină având în vedere clasa în care se află și proporțiile sale.
Pe partea de exterior autovehiculul se prezintă la fel de bine ca și la interior, forma mașinii rămânând în oarecare măsură cea tradițională, dată de către modelul Mercedes-AMG SLS, și ceea ce pot spune este că pe stradă este cu siguranță o prezență impunătoare. Adăugăm la cele menționate mai sus liniile foarte subtile de pe laterale, masivele discuri de frână colorate într-un galben ce se asortează cu nota jucăușă a mașinii oferită de către constructorul german și la interior, eleronul din spate ce se ridică la viteze mai mari și obținem o rețetă ce este destul de greu de bătut în ceea ce privește designul exterior. Singurul lucru neplăcut la vedere după părerea mea rămâne ieșirea de la evacuare, cei de la Mercedes-AMG păstrănd acel capăt de evacuare fals.
Punctul forte pe care eu i-l ofer acestei mașini este dat de către utilitatea ei. Este fantastic modul în care o poți folosi aproape oriunde, fie că mergi pe un circuit, fie că mergi în excursie cu familia, fie că mergi la o excursie pe munte, se potrivește și face față oricărui peisaj, iar acest lucru în opinia mea este fantastic. Punctul negativ este dat de către infotaimentul din zona șoferului, este rapid, este complet, dar pur și simplu modul de navigare din acel touchpad pus deasupra schimbătorului nu mi se potrivește.
În orice caz, per total experiența avută cu această mașină a fost pur și simplu extraordinară, și pentru asta le mulțumim încă o dată celor de la RMB Inter Auto Cluj.
foto Bogdan Borodi