Mașina din prezentarea de astăzi este un BMW X2 sDrive20i, un SUV coupe aflat la a doua generație. Sistemul de propulsie mild hybrid al noului X2 este compus dintr-un motor termic pe benzină cu o capacitate de 1.5l și unul electric la 48 de volți care este integrat în cutia de viteze Steptronic în 7 trepte.
A doua generație X2 vine cu dimensiuni mai mari și o masă de 1,6 tone așezată în cazul de față pe jante din aliaj de 21” și pusă în mișcare cu ajutorul punții față, reușind o performanță de 0 la 100km/h in 8,3 secunde.
Mașina pe care am avut-o la test a venit și cu pachet M sport, având elemente de design specifice atât la interior cât și la exterior. La interior regăsim finisaje și materiale de înaltă calitate și foarte multă tehnologie care cu siguranță va bucura cumpărătorii împătimiți de gadgeturi deoarece scopul celor de la BMW a fost să facă mașina o extensie a telefonului, să poți să rezolvi ce ai nevoie în mare parte doar “discutând” cu mașina.
Partea mea preferată de tehnologie este sistemul de navigație. Deși suntem în era în care în principiu avem nevoie de conectivitate Apple CarPlay sau Android Auto pentru a ne putea folosi de Waze pentru deplasări, sistemul de navigație al noului X2 funcționează atât de bine și vine cu o caracteristică atât de folositoare, încât, pentru deplasările urbane în zone necunoscute, câștigă detașat față de Waze, în opinia mea. În momentul în care ajungi într-o intersecție îți apare pe tabletă un chenar în care rulează imaginile surprinse de camera video din fața mașinii, la care se adaugă animații în formă de săgeți ajutătoare pentru a fi sigur că nu ratezi strada pe care trebuie să virezi.
În ceea ce privește experiența de condus în sine, combinația de scaune sport și suspensia M adaptivă, dar rigidă, nu cred că este pentru persoanele care preferă un grad mai ridicat de confort. Plăcerea condusului mi se pare că este dictată de cât de lin schimbă vitezele cutia Steptronic și de direcția suficient de ușor manevrabilă care devine mai precisă atunci când mașina este în modul sport.
Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre ce oferă a doua generație BMW X2 și în ce condiții le oferă, vă invităm pe canalul nostru de Youtube!
Nota: