Închide
Închide
Închide

INTERACȚIONEAZĂ CU NOI PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE PREFERATĂ!

Test Drive BMW iX 40 xDrive SUV electric de lux

Binecunoscutului constructor bavarez nu îi place să facă lucrurile pe jumătate atunci când vine vorba de automobilele sale cu combustie internă, aceeași filozofie pare că a fost aplicată și pentru noul BMW iX 40 xDrive. Nu este foarte greu să faci un SUV electric de lux, sunt deja alți producători auto ce au diverse rețete reușite pentru așa ceva, dar bavarezii merg un pas mai departe, ca întotdeauna. BMW iX 40 2022 nu este doar o mașină electrică ce nu poluează pe unde trece, este deopotrivă și un mod complet nou de a gândi un autoturism sustenabil. Începând de la materia primă folosită în construcția motorului și a bateriilor și până la plasticul reciclat utilizat peste tot în acest model, BMW iX 40 își ia în serios meseria de mașină eco. Mașina utilizează din ce în ce mai puține materiale ce creează probleme ecologice în lume, iar acolo unde trebuie neapărat folosită astfel de materie primă, constructorul bavarez se asigură că modul în care resursele sunt extrase din pământ este cât mai puțin poluant cu putință. Asta nu înseamnă că BMW iX 40 uită să fie și un SUV electric de lux, fapt pe care îl veți vedea urmărind un nou review detaliat eblogAUTO.

CONCLUZII

Nota:

Galerie foto Facebook