Site icon eblogAUTO

Porsche 911 cu numărul 1.000.000

Este arhetipul mașinii sport pentru condusul de zi cu zi, un ”style icon” și, în mod inconfundabil, atât imaginea, cât și spiritul brandului Porsche: modelul 911. Astăzi, la Zuffenhausen, vehiculul cu numărul 1.000.000 iese de pe linia de producție – un Car-rera S într-o nuanță specială, ”Irish Green”, cu numeroase elemente exclusive care aduc aminte de modelul original 911, din 1963. Mașina sport în două uși rămâne cel mai important model din punct de vedere strategic din întreaga gamă a producătorului și aduce o contribuție imensă la menținerea poziției Porsche în rân-dul celor mai profitabili constructori auto din lume.

Porsche 911 a definit o nouă categorie și rămâne în topul segmentului de mașini sport premium. Numai în 2016, 32.365 de vehicule au fost livrate în întreaga lume – mai multe ca niciodată. Cu toate acestea, 911 și-a menținut exclusivitatea de-a lungul deceniilor și a devenit un model râvnit de colecționari. Calitatea modelului 911 este legendară. Peste 70% din toate unitățile 911 construite vreodată sunt încă funcționale și astăzi. În plus, se află în mod constant în fruntea clasamentelor de calitate, precum ”Studiul de Calitate Iniţială”, realizat de institutul american de cercetare de piață J.D. Power.

Legenda 911 a fost alimentată de nenumăratele succese din motorsport. Nicio altă mașină sport nu reușește să aplice rețeta de succes a 911, proiectat atât pentru șosea, cât și pentru circuit. Peste jumătate din cele 30.000 de victorii obținute de Porsche se datorează emblematicului coupé. 911 reușește, în continuare, să emoționeze pasionații de curse auto din întreaga lume în numeroase competiții pe circuit.

Vehiculul 911 cu numărul 1.000.000 se află încă la Porsche AG. Înainte de a părăsi fabrica, pentru a îmbogăți colecția Muzeului Porsche, mașina aniversară va porni într-un turneu mondial și va călători pe drumurile din Scottish Highlands și din jurul Nürburgringului, în SUA, în China și în multe alte locații.

Exit mobile version